Deputatul PSD Mădălin Voicu a comentat, marți, la Antena 3, în termeni duri creșterea salariilor unor înalți demnitari, înainte de a se asigura majorarea salariilor altor categorii de bugetari din sectoare prioritare, precizând că o ţară, indiferent care ar fi ea, are ca blazon sănătatea, pentru că o populaţie bolnavă este legumă, şi educaţia.
"S-a făcut o greșeală care este în același timp și o gafă. Să mărești salariile doar pentru 48 de persoane, (...) acest mic grup de oameni, a fost după părerea mea o mare greșeală. Adică ce-i costa să mai amâne până pe 1 ianuarie sau martie, să lasă întâi oamenii să primească salarii mărite și apoi ei. Asta este megalomanie și gherțoism în stil pur clasic românesc. O țară, indiferent care ar fi ea, ar trebui să aibă ca blazon, și în cazul României este aceeași rețetă, sănătatea, pentru că o populație bolnavă este legumă, și educația un stat cu o populație fără educație, fără cultură fără învățământ este parazit. Și atunci, sigur că cele două ramuri importante pe care orice guvern ar trebui să le susțină sunt Sănătatea și Educația. Dacă nu se întâmplă așa, înseamnă că suntem faliți și mental, și ca atitudine şi comportament. I-am spus și lui Victor (premierul Victor Ponta - n.red.) punctul meu de vedere. Lucrurile vor trebui aranjate în aşa fel încât progresul să-l asigurăm, nu să ni-l imaginăm", a declarat Mădălin Voicu, în ediția de marți a emisiunii "Subiectiv", de la Antena 3.
Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, precizănd că "Pentru anul acesta resursele sunt asigurate din fondurile economisite la Ministerul Sănătății și la Casă, dar pentru asta avem nevoie în luna octombrie de o rectificare bugetară pe care, evident că o vom face în așa fel încât din noiembrie să se plătească practic salariile majorate în luna octombrie. Este important în textul ordonanței și după aceea în dezbaterea în Parlament ca obligația de a continua această mărire graduală să fie asumată înainte de Legea bugetului în așa fel încât în 2016 să putem aplica următoare creștere de 25% și în același fel 25% anual până când se ajunge la o dublare a venitului actual pentru medici, asistente și restul personalului", a mai adăugat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu