Macron - Verhofstadt, nou partid în UE. Anunț de ultimă oră

macron merkel ppe
macron merkel ppe

Fostul premier belgian Guy Verhofstadt a anunţat duminică formarea unei noi mişcări politice, alături de partidul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, informează AFP. 

Într-un interviu pentru cotidianul Ouest-France, Verhofstadt, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European a declarat că are în comun cu Macron analiza şi propunerile politice, iar iniţiativa comună cu La République En Marche, partidul prezidenţial francez, va fi lansată în octombrie, eventual în cadrul unui nou grup parlamentar european. 

"În 2019 va avea loc o luptă între populiştii naţionalişti pe de o parte şi o alternativă pro-europeană" pe de altă parte, a apreciat europarlamentarul. El s-a pronunţat, ca şi preşedintele francez, împotriva principiului "Spiztenkandidat", potrivit căruia liderul partidului cu cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare devine preşedintele Comisiei Europene. "Acesta rămâne un sistem în care doamna Merkel (n. red. - Angela Merkel, cancelarul Germaniei) hotărăşte cine este viitorul preşedinte al Comisiei. Ceea ce mă preocupă cel mai mult este că adevăratul candidat al Partidului Popular European este domnul Orban (n. red. - Viktor Orban, premierul Ungariei)". 

Verhofstadt susţine, potrivit AFP, ideea unor partide paneuropene şi o democraţie transnaţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel