Lucian Șova, ministrul propus al Comunicațiilor: Nu știam că partenerul meu este spion rus

Ministrul propus al Comunicaţiilor, Lucian Şova, a explicat jurnaliştilor, după audierea sa în comisiile de specialitate din Parlament, cum a ajuns să fie asociat cu omul de afaceri Boris Golovin, care s-a dovedit ulterior a face parte din spionajul armatei ruse, precizând că nu ştia acest lucru la momentul asocierii şi că nu a mai vorbit cu omul de afaceri rus de mai bine de zece ani. 

El a fost întrebat şi de parlamentari, în timpul audierilor, care a fost relaţia sa cu controversatul om de afaceri rus. 

După audieri, Şova a repetat în faţa ziariştilor: "Am aflat (că Boris Golovin este spion rus - n.r.) în timpul derulării contractului cu el. În 2006-2007 am început afacerile cu el, ţin minte că eram înainte de intrarea în Uniunea Europeană, iar planul său era să înceapă să producă autocare în România. Există în presa vremii relatat momentul, au fost câteva manifestări la Romexpo în care s-au prezentat astfel de vehicule, iar eu, pricepându-mă în domeniul transporturilor rutiere, am fost contactat să asigur promovarea din perspectiva relaţiei cu mediul de afaceri din acest domeniu". 

Şova a relatat în continuare că omul de afaceri rus nu a obţinut toate autorizaţiile necesare pentru a începe producţia, însă firmele au rămas înregistrate. 

"Există două firme, aproape că nici nu ştiu cum le cheamă. Sunt pe Registrul Comerţului. Regional Romlines una, iar cealaltă nu mai ţin minte. Nu am mai putut să le desfiinţez. Sunt mai mulţi asociaţi. Una este SA, una este un SRL. Au fost mai mulţi asociaţi care, la momentul respectiv, şi-au dorit să participe la componenta aceasta de activitate economică de transport, nu de producţie, firmele acestea nu vizau activităţi de producţie de autovehicule. După ce a eşuat proiectul privind producţia, au rămas firmele spânzurate acolo, ştiţi că este mai greu să desfiinţezi o firmă decât să o înfiinţezi. Aştept ca prin efectul legii să se întâmple acest lucru, dar, până atunci, rămân prizonierul acestei informaţii pe care nu am ce face decât să o duc cu demnitate şi să răspund când sunt întrebat despre acest subiect", a mai spus ministrul propus. 

Acesta a precizat că nu a mai vorbit cu omul de afaceri respectiv de mai bine de zece ani, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel