Lidera DUP: Integritatea constituţională a Regatului Unit trebuie respectată în orice acord privind Brexitul

Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), care susţine guvernul de la Londra, a insistat vineri că între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit nu trebuie ridicată nicio barieră comercială în niciun acord privind Brexitul şi că Regatul Unit trebuie să părăsească în ansamblul său Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Reamintindu-i premierului britanic Boris Johnson că DUP este foarte relevant pentru aritmetica parlamentară la Londra, lidera formaţiunii, Arlene Foster, a spus că orice acord care aliniază Irlanda de Nord la părţi ale pieţei unice a Uniunii Europene trebuie să dispună de consimţământ democratic în interiorul Irlandei de Nord.

DUP a indicat întotdeauna că Regatul Unit trebuie să părăsească Uniunea Europeană ca o ţară şi că în acest proces nicio barieră comercială nu trebuie ridicată în interiorul Regatului Unit. În decembrie 2017 noi am insistat că este nevoie de consimţământ democratic atunci când Irlanda de Nord se va alinia la sectoare specifice ale pieţei unice a UE. Suntem consecvenţi în privinţa acelei poziţii, deşi recunoaştem nevoia de flexibilitate, a explicat lidera DUP.

Pentru a securiza un acord sensibil pentru toată lumea, este important ca Uniunea Europeană să înţeleagă că pentru a maximiza perspectivele acordului va fi nevoie de recunoaştere clară a faptului că integritatea constituţională şi economică a întregului Regat Unit va trebui să fie respectată în contextul în care plecăm (din UE), a continuat Foster.

Regatul Unit şi Uniunea Europeană au convenit vineri să intensifice discuţiile în zilele următoare asupra noilor propuneri avansate de Londra privind un nou acord de Brexit, după ce o întâlnire între premierii britanic şi irlandez a dat naştere la noi speranţe.

Săptămâna viitoare, liderii UE se vor întâlni în cadrul unui summit la Bruxelles, în cadrul căruia ambele părţi speră că se va putea finaliza un acord.

Premierul britanic Boris Johnson a insistat că Brexitul se va produce pe 31 octombrie, indiferent ce-ar fi, în pofida faptului că este obligat legal să solicite o amânare dacă nu a obţinut un nou acord până sâmbăta viitoare. Totuşi, surse diplomatice au temperat aşteptările vineri, observând că rămân multe incertitudini şi este nevoie de multă muncă pentru a acoperi distanţa dintre cererile Londrei şi liniile roşii ale UE.

Joi, Johnson s-a întâlnit cu omologul său irlandez Leo Varadkar pentru a discuta moduri de rezolvare a problemei spinoase a frontierei irlandeze, după ce Londra a prezentat noi propuneri pentru înlocuirea aşa-numitei clauze de "backstop" din prezentul proiect de acord. După întâlnire, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că a primit "semnale promiţătoare" de la Varadkar, adăugând că "până şi cea mai mică şansă" de acord trebuie valorificată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel