Lider de partid, mesaj SCANDALOS cu privire la tragedia de la Colectiv

Aurelian Pavelescu, lider PNȚCD, a făcut o serie de afirmații neașteptate după tragedia de la Clubul Colectiv.

Guvernul a adoptat sâmbătă o hotărâre prin care sunt declarate 31 octombrie, 1 noiembrie și 2 noiembrie zile de doliu național. Este pentru prima oară în ultimii 15 ani când în România sunt decretate trei zile naționale de doliu național. Aurelian Pavelescu, liderul PNȚCD, a criticat vehement această hotârâre.

"Doliu national nu este justificat. Accidentul de la Clubul bucurestean, la un spectacol.
Chiar daca ii voi supara pe multi, afectati de tragedie in mod sincer, vreau, la randul meu, sa fiu sincer, ca un semn de respect pentru voi.

Decretarea de doliu national de catre guvern, la cererea presedintelui Romaniei, nu este justificata. Doliul national se decreteaza atunci cand se consemneaza, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru tara, popor, natiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre asa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un sir de erori, chiar incalcari legale.

[citeste si]

Ceea ce nu se stie, este faptul ca in Bucuresti sunt sute de astfel de cluburi, in care regasim, in fiecare saptamana, sute de mii de tineri, care cultiva un fel de anarhism, in mare majoritate in exces, consum de alcool, nicotina, chiar droguri, in ritmuri dementiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Intr-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru ca nu se poate vorbi nici macar la ureche. Totul este dominat de febra violentei, exchibitionismului si sexului. Cine sunt tinerii acestia, cine sunt parintii lor, incotro se indreapta, ce vor? Anarhie. Va asigur ca pe niciunul dintre acestia nu-i veti gasi in biblioteci si nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevarata promiscuitate in care tinerimea romana (o parte) s-a afundat.

Sa fiu bine inteles. Imi place muzica rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanti ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestari sunt inacceptabile, pentru ca au decazut in promiscuitate. O afacere mizera, de fapt. Doliul national nu a fost pentru sarmanii tineri carbonizati, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propaganda politica. Ar trebui decretat un doliu pentru ca exista doliu national, ca este posibil asa ceva... Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea romana, care, cand tara trece prin cea mai mare criza din istorie, se afunda in promiscuitate: o generatie, a cata, pierduta", a transmis Aurelian Pavelescu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy