Dan Dumitrașcu este invitatul zilei la Academia de Sănătate. Care este relația vitală dintre sistemul nervos și cel digestiv.
Prof. dr. Dan Dumitrașcu, președintele-fondator al Societății Române de Neurogastroenterologie va vorbi despre relația vitală dintre sistemul nervos central și sistemul digestiv și bolile care apar din dereglarea acesteia.
"În ediția de luni a emisiunii Academia de Sănătate îl vom avea ca oaspete pe domnul profesor doctor Dan Dumitrașu, profesor de Gastroenterologie la Universitate de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și președinte-fondator al Societății Române de Neurogastroenterologie, un domeniu nou, despre care am mai vorbit cu domnia sa în urmă cu aproximativ 2 ani.
Între timp, sigur că acest domeniu s-a dezvoltat, aș spune că este unul dintre cele mai dinamice din Medicină, tocmai de aceea ne propunem să reluăm discuția și să aflăm ce s-a mai întâmplat între timp", a spus prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Prof. dr, Dan Dumitrașcu este medic primar gastroenterologie și medicină internă, dar și specialist în psihosomatică (ICPM), șeful Secției Medicină Internă III a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Membru titular al Academiei de Științe Medicale.
Emisiunea va fi redifuzată luni, 21 august, ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook DC News și DC Medical și pe Youtube DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News