Legătura dintre John Kerry, noul secretar de stat american, Mircea Geoană și Traian Băsescu

 John Kerry este, începând de azi, noul secretar de Stat american, înlocuind-o pe Hillary Clinton. Devenit senator în 1984, el candidează  în 2004, din partea democraţilor, împotriva lui Bush jr. Alegerile prezidențiale  americane din noiembrie 2004 fac trimitere atât la cazul Mircea Geoană, din 2009,  cât și la referendumul din 2012, pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

În 2004, sondajele de opinie îl dădeau favorit la prezidențiale. Exit-poll-urile din seara votului, 2 noiembrie, arată că John Kerry va câștiga detașat în Ohio, statul cheie, cu 20 de electori, care decide soarta alegerilor. În unele circumscripții, Kerry avea 67 la sută, în vreme ce Bush abia ajungea la 38 de procente. Premierul Marii Britanii, prieten cu Kerry, îl felicită într-o convorbire personală, iar presa calculează că șansele unei răsturnări de situație sunt de 1/400.000.

Asemănarea cu Geoană

Și totuși, la fel ca în cazul lui Mircea Geoană, pe măsură ce se numără buletinele, se constată că Bush are un avantaj de 2,4 procente la nivel național, în ceea ce privește votul popular. La nivelul electorilor, care decid, de fapt, cine e președinte, situația rămâne strânsă, depinzând de Ohio. Surpriză: Bush câștigă acel stat cu o diferență de 118.000 voturi și devine președinte. Coincidență: în statele cu guvernatori republicani se înregistrează cea mai mare diferență între exit-poll-uri și rezultate. Acuzațiile lansate de societatea civilă și democrați seamănă foarte mult cu ceeea ce s-a întâmplat în România, în 2009. Scopul republicanilor era să descurajeze participarea la vot în Ohio, în circumscripțiile unde majoritatea ținea cu Kerry. Șeful comisiei electorale din Ohio era , de asemenea, și co-președintele comitetului pentru realegerea lui Bush. La fel ca în România, unde alegerile sunt organizate de MAI, controlat politic.

Legătura cu Băsescu

Contestatarii rezultului susțin că au fost scoși de pe liste zeci de mii de votanți eligibili. Prin intermediul Poliției, Comisia electorală a trimis citații alegătorilor, cerând clarificarea situației înainte de vot. Citațiile au speriat votanții unor minorități și, oricum, au sosit prea târziu pentru a mai permite înregistrarea electorilor. Vă sună cunoscut? Organizarea proastă a produs cozi de 3 ore sau chiar de 11 ore în campusurile studențești, cunoscute ca fiefuri ale democraților. S-a asigurat doar jumătate din numărul de mașini de vot necesare, în unele zone urbane cu electorat democrat. Un sfert din persoanele care s-au prezentat la vot au descoperit că nu se află pe liste.

Procedura, în cazul persoanelor care vin la vot, dar nu se regăsesc pe liste, prevede ca buletinul să fie introdus într-un plic sigilat, care se numără ulterior, odată cu clarificarea statutului votantului. După 2 noiembrie 2004, urmau să fie numărate și voturile din străinătate. Tabăra democrată a susținut că o numărare corectă a buletinelor sigilate și voturilor prin corespondență ar fi răsturnat situația, aducându-i lui Kerry președinția. Comisia condusă de omul președintelui  putea fi contestată la nivel federal, dar, surpriză, Kerry acceptă înfrângerea și nu contestă rezultatul din Ohio. În 2000, contestația pe care a depus-o Bush în Florida i-a adus acestuia primul mandat.

Democrații sunt supărați, dar Kerry justifică abandonul prin interesul național (ar fi fost un dezastru politic pentru America o reeditare  a situației din 2000) și prin aceea că nu a obținut votul popular la nivel național. Cu alte cuvinte, nu s-a folosit de legile federale pentru a câștiga în Ohio, odată ce majoritatea americanilor a votat în favoarea lui Bush la nivelul întregii țări. Secretarul de stat John Kerry a refuzat victoria la masa verde, în 2004.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel