Lars Vogt, numit în funcţia de director muzical al Orchestrei de Cameră din Paris

Lars Vogt a fost numit în funcţia de director muzical al Orchestrei de Cameră din Paris, înlocuindu-l pe scoţianul Douglas Boyd, au anunţat miercuri reprezentanţii primăriei din capitala franceză, care îl consideră pe artistul german 'un muzician fără pereche', informează AFP.

Pianist de renume internaţional, Lars Vogt, în vârstă de 49 de ani, a fost numit pentru un mandat de trei ani în această funcţie, pe care o va prelua începând din data de 1 iulie 2020. Numirea lui 'marchează o nouă etapă în dinamica iniţiată de Douglas Boyd', a declarat Christophe Girard, director adjunct pentru cultură în cadrul Primăriei din Paris.

Potrivit comunicatului publicat de municipalitatea pariziană, pe parcursul ultimilor cinci ani, 'Orchestra de Cameră din Paris a cunoscut o puternică reînnoire, devenind cea mai tânără orchestră din Paris şi cu o structură paritară în rândul angajaţilor'.

Laureat al mai multor premii prestigioase, inclusiv al Premiului Brahms, Lars Vogt este în prezent directorul muzical al Royal Northern Sinfonia din Marea Britanie. Următoarea numire la conducerea unei orchestre pariziene - aşteptată cu mare nerăbdare de melomanii francezi - este aceea a noului director al Orchestrei din Paris, funcţie rămasă vacantă după plecarea britanicului Daniel Harding. Mai mulţi muzicieni de prestigiu s-au succedat în acest sezon pentru a dirija concerte alături de această orchestră, integrată recent în structura Filarmonicii din Paris şi ai cărei angajaţi îşi aleg ei înşişi directorul sau directoarea instituţiei, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel