Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră referitor la alocațiile copiilor români din Austria

Președintele Klaus Iohannis a transmis în urmă cu puțin timp ce asigurări a primit de la cancelarul federal al Austriei referitor la reducerea alocațiilor pentru copiii muncitorilor români din Austria.

"Am avut o discuţie cu domnul cancelar federal al Austriei, Werner Faymann, despre nivelul alocațiilor pentru copiii muncitorilor români din Austria. Acesta m-a asigurat că poziţia exprimată de ministrul de Externe de la Viena privind reducerea alocațiilor nu este poziţia Guvernului federal austriac şi nu reprezintă nici poziţia domniei sale, ci este o opinie personală a domnului ministru. Fiecare cetățean român care muncește în străinătate trebuie să beneficieze de drepturile care i se cuvin", a scris, sâmbătă, pe contul său de socializare, președintele Klaus Iohannis.

Clarificările președintelui  Klaus Iohannis vin în contextul în care ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a declarat recent că alocațiile pentru copiii românilor din Austria ar trebui alocate la nivelul celor primite în România.

De altfel, în postarea de pe Facebook, președintele Iohannis reiterează ce a precizat și în urmă cu o zi la sfârșitul reuniunii Consiliului European.

Rovana Plumb, reacție la mesajul ministrului austriac Kurz privind alocațiile copiilor români din Austria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel