Klaus Iohannis își dorește ca România să facă o figură bună la președinția Consiliului Europei

Klaus Iohannis își dorește ca România să facă "o figură foarte bună" la președinția Consiliului UE, în 2019, dând asigurări că se va implica personal peste tot unde va fi nevoie pentru un mandat de succes al țării noastre.

Potrivit lui Iohannis, în măsura în care toate instituțiile în drept — președinte, Guvern, Parlament — își vor îndeplini sarcinile care le revin, președinția României la Consiliul UE în 2019 va fi nu doar "un succes birocratic", ci o oportunitate în a defini priorități pentru țara noastră și a demonstra că avem "idei bune" pentru întreaga Uniune Europeană, potrivit Agerpres.

"Pentru mine nu va fi nici complicat, nici simplu. Este — Uniunea Europeană — un proiect în care m-am implicat, de la început, foarte mult. Sunt atașat Uniunii Europene, am spus-o și cred că toată lumea știe, sper că nu este nicio surpriză. Și îmi doresc ca România să facă o figură foarte bună acolo. Personal o să mă implic peste tot, unde pot și unde este nevoie ca să fie așa, ca să avem o președinție bună", a declarat Klaus Iohannis, luni, într-un interviu acordat platformei "Calea Europeană".

"Reprezentanța noastră de la Bruxelles se pregătește, de asemenea, pentru această președinție. În ultima vreme am observat că până și Parlamentul este, cel puțin declarativ, pregătit să sprijine pregătirile pentru președinția din 2019. Așadar, dacă ne facem cu toții treaba, nu doar președintele, și Guvernul și Parlamentul, putem să transformăm această președinție nu numai într-un succes birocratic, ci putem să transformăm această președinție într-o oportunitate pentru România. Ar fi pentru prima dată când putem să stabilim noi agenda în anumite zone, când putem să definim anumite priorități ale României și să arătăm că nu doar ne dorim să fim în Uniunea Europeană, să arătăm că și știm ce vrem pentru România și că avem idei bune, inclusiv pentru întreaga Uniune Europeană", a subliniat Klaus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel