EXCLUSIV  Klaus Iohannis, dezbatere prezidențială. Rareș Bogdan și Raluca Turcan, notițe din discursul lui Iohannis. Ce nu s-a văzut la televizor – Galerie Foto

Crişan Andreescu / 20 noi 2019 / 00:01 Salveaza PDF Comentarii

Interes deosebit pentru dezbaterea președintelui Klaus Iohannis de marți seara organizată cu sprijinul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative în Aula Bibliotecii Central Universitare. 

Începând cu orele 17:00, au început să sosească invitații, majoritatea studenți de la SNSPA, dar și jurnaliștii acredidați la Administrația Prezidențială. Întrebați cum au ajuns să participe la dezbaterea lui Klaus Iohannis, un grup de studenți de la SNSPA mi-au răspuns că  prezența lor este în urma unei întrebări de la nivelul instituției de învățământ.

Dorindu-se o dezbatere tipic americană, această dezbatere a semănat mai mult cu o conferință de presă, fiind criticată de o bună parte a presei, care l-a susținut permanent pe candidatul Klaus Iohannis. 

La sosirea la BCU, Rareș Bogdan a fost criticat de un reprezentant al unei televiziuni din cauza refuzului că un reprezentant al postului respectiv nu a fost invitat printre jurnaliștii care urmau să-o pună întrebări președintelui Klaus Iohannis.

Pe măsură ce invitații soseau la BCU, aceștia erau direcționați de voluntari către locurile destinate. Premierul a sosit împreună cu vicepremierul Raluca Turcan, fiind întâmpinați de Rareș Bogdan. De asemenea, la un moment dat, pe holul Bibliotecii, alături de premierul Ludovic Orban se aflau Raluca Turcan, Alina Gorghiu și Cristina Trăilă. În apropierea orei de începere a dezbaterii, informația venită pe surse a dezvăluit faptul că președintele Klaus Iohannis a sosit, dar pe o altă intrare, televiziunile care așteptau afară fiind luate prin surprindere.

Între timp, cei nouă invitați aleși pentru a participa la dezbatere se aflau într-o sală separată din cadrul Bibliotecii, sală unde a avut loc și tragerea la sorți a ordinii în care vor pune întrebările președintelui Iohannis. Radu Tudor, reprezentantul Antena 3, ne-a dezvăluit că are pregătite cinci întrebări pentru Klaus Iohannis. La orele 19:00, președintele și-a făcut apariția, însoțit de aghiotantul care avea asupra sa geanta antitero.

Rareș Bogdan, notițe din discursul lui Iohannis. Ce a scris în agendă

 

Notițele lui Rareș Bogdan

În timpul dezbaterii, Rareș Bogdan , dar și Raluca Turcan notau în permanență din discursul președintelui. Întrebat despre notițele din timpul dezbaterii, Rareș Bogdan a început să râdă, dar a răspuns pentru DC News: "Da, am făcut câteva notițe și câteva probleme care au apărut în dezbatere și la care consider că trebuie să dăm răspunsuri suplimentare. Au fost câteva teme la care consider că în ultimele 72 ore de campanie să întărim anumite mesaje, pentru că sunt preocupări ale oamenilor"

Studentul care l-a pus în încurcătură pe Klaus Iohannis

În încheiere, la propunerea președintelui Klaus Iohannis, au puse întrebări din rândul studenților, dar indicați de cei nouă participanți la dezbatere. Sarea și piperul acestei măsuri a fost întrebarea unui student care l-a cam pus în încurcătură pe Iohannis. Radu Tudor a ales să se îndrepte către premierul Ludovic Orban cu rugămintea de a-i pune o întrebare președintelui Klaus Iohannis.

La încheierea aceste dezbateri, staff-ul de campanie al președintelui părea mulțumit de dezbaterea de la Biblioteca Central Universitară. (Foto: Crișan Andreescu)

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27