Mai mult de un sfert dintre cei vizaţi de ransomware în 2017, respectiv 26,2%, au fost companii, comparativ cu 22,6%, în 2016.
Acest lucru având drept cauză, în parte, cele trei atacuri de amploare care au ţintit reţele corporate şi au schimbat pentru totdeauna perspectiva asupra ameninţării tot mai mari reprezentate de ransomware, conform datelor Kaspersky Lab.
65% dintre companiile care au fost afectate de ransomware în 2017 au declarat că au pierdut accesul la o parte semnificativă sau chiar la toate datele lor. În plus, una din şase companii care a plătit nu şi-a mai recuperat vreodată datele.
Potrivit unui comunicat al companiei, în 2017, ameninţările ransomware au evoluat rapid şi spectaculos, iar autorii ameninţărilor au vizat companii din toată lumea folosind o serie de atacuri distructive, al căror scop final rămâne un mister.
"Atacurile din 2017, care au atras atenţia tuturor, sunt un exemplu dus la extrem al interesului tot mai mare pentru victime corporate. Am observat această tendinţă în 2016, iar în 2017 s-a accentuat şi nu dă semne de încetinire. Victimele din sectorul business sunt cu atât mai vulnerabile, pentru că li se poate cere o răscumpărare mai mare decât utilizatorilor individuali şi sunt adesea dispuse să plătească pentru a menţine afacerea funcţională. Noii vectori de atac centraţi pe companii, precum sistemele desktop administrate de la distanţă, sunt, de asemenea, în creştere", a spus Fedor Sinitsyn, Senior Malware Analyst la Kaspersky Lab.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu