Oamenii de ştiinţă de la Centrul japonez de cercetări în domeniul vieţii spaţiale, creat de prima astronaută a Japoniei, dezvoltă tehnologii inovatoare cu scopul de a realiza unul dintre cele mai mari idealuri ale umanităţii - supravieţuirea oamenilor în spaţiu, informează AFP.
În laboratoarele dotate cu echipamente ultraperformante ale Universităţii de Ştiinţe din Tokyo, Chiaki Mukai conduce o echipă de 30 de cercetători care experimentează soluţii noi pentru a permite oamenilor să trăiască în viitoarele colonii de pe Marte şi Lună.
"E în natura umană să explorezi. Terra este prea mică pentru noi, nu credeţi?", se întreabă Chiaki Mukai, în vârstă de 66 de ani, prima femeie japoneză care a ajuns pe orbită şi care totalizează peste 500 de ore petrecute în spaţiu, în cadrul a două misiuni din anii 1990.
Explorarea spaţiului a intrat într-o nouă eră, spune ea, odată cu pătrunderea în acest sector de activitate a unor actori privaţi, precum compania americană SpaceX înfiinţată de Elon Musk, dar şi prin dorinţa anunţată public de preşedintele american Donald Trump de a trimite astronauţi care să construiască o bază pe Lună, înainte de o misiune cu echipaj uman către planeta Marte.
Colonie pe lună până în 2030
"E cât se poate de realizabil să înfiinţăm o colonie pe Lună până în 2030", estimează Chiaki Mukai, adăugând că omenirea trebuie să facă progrese după Staţia Spaţială Internaţională (ISS), "o tabără de campare unde trebuie să aduci întotdeauna cu tine absolut tot ce îţi trebuie".
Una dintre inovaţiile dezvoltate de echipa sa este un sistem unic de producere a hranei graţie unei plasme fabricate, prin trecerea unui curent sub înaltă tensiune printr-o soluţie salină.
Metoda permite reducerea formării de alge indezirabile în apa folosită pentru creşterea culturilor. Potrivit testelor realizate, care au reprodus condiţiile din spaţiu, cartofii cresc mai bine şi mai repede graţie acestui sistem, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu