ISU Timiș, precizări oficiale după ce a retras mașina de pompieri din curtea spitalului "Victor Babeș"

Foto DSU
Foto DSU

ISU Timiș a făcut sâmbătă precizări după ce a retras autospeciala din curtea Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara: „S-ar diminua capacitatea de intervenţie aferentă raionului Detaşamentului 1 de Pompieri Timișoara, care include 17 UAT-uri și o populaţie de 248.825 de locuitori”.

„Având în vedere că unitatea sanitară se află la o distanţă de 2 km de cea mai apropiată subunitatea de pompieri, echipajele de pompieri pot asigura un timp de răspuns scăzut. Prin dislocarea permanentă a unei autospeciale de stingere din dotarea unității noastre, s-ar diminua considerabil capacitatea de intervenţie aferentă raionului Detaşamentului 1 de Pompieri Timișoara, care include un număr de 17 UAT-uri și o populaţie de 248.825 de locuitori”, au transmis sâmbătă reprezentanții ISU Timiș.

Aceștia precizează că, având în vedere faptul că în ultima perioadă numărul misiunilor ISU Timiș este într-o permanentă creștere, determinată în mod special și de situația epidemiologică de la nivelul județului, s-a dispus ca măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la unitatea sanitară să se asigure din subunitate.

ISU Timiș: "Se vor face misiuni zilnice de recunoaștere"

„ISU Timiș continuă să asigure suport unităților sanitare prin misiuni de recunoaștere zilnice prin care echipajele de pompieri vor efectua instruiri cu personalul medical, recunoașteri și verificări privind securitatea la incendiu, în mod special pe secțiile de terapie intensivă, pentru a preveni producerea unui incendiu”, mai spun reprezentanții ISU Timiș.

Decizia a fost luată după ce vineri șeful DSU, Raed Arafat, a criticat decizia de alocare a unei autospeciale Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

„Nu am fost de acord cu acest lucru și nici nu vom fi de acord, pentru că nicăieri în lume nu există să păzești o clădire cu o mașină de pompieri”, spune șeful DSU, Raed Arafat.

O autospecială cu apă și spumă cu un echipaj complet format din 3 salvatori militari a ajuns miercuri în curtea spitalului din Timișoara. „Mașina de intervenție a colegilor de la ISU Banat, de la Detașamentul 1, va rămâne în curtea noastră, pregătită să intervină, dacă va fi cazul”, anunțau atunci reprezentanții spitalului.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy