Iohannis, semnalul dat înainte de consultările de marți cu partidele

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis participă, înaintea începerii consultărilor cu partidele politice, la Forumul Internaţional al Societăţii Civile, care are loc la Bucureşti. 

"Românii au dovedit, prin vot, că orice schimbare începe de la aspiraţie şi de la înţelegerea modului în care funcţionează lumea de astăzi. Românii au transmis un mesaj clar, un mesaj pro-european, au hotărât că locul României este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susţin şi cred în proiectul european. Pe scurt, au demonstrat că îşi doresc să se implice activ în apărarea statului de drept. Este un semn clar că spiritul civic a devenit şi mai prezent, lucru care nu poate fi decât în beneficiul societăţii româneşti şi care demonstrează forţa ei de regenerare", a declarat Klaus Iohannis, la Forumul Internaţional al Societăţii Civile. 

Programul consultărilor

Klaus Iohannis va avea consultări, marţi, cu PNL, USR şi UDMR pentru stabilirea "direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai".

Aceste consultări vor începe la ora 12,00 cu delegaţia PNL, de la ora 14,00 fiind programate cele cu delegaţia USR şi de la 15,00 cu delegaţia UDMR. Consultările vor continua miercuri cu reprezentanţii PMP, de la ora 11,00, ALDE - ora 12,00, grupului parlamentar PRO Europa - ora 13,00, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale - ora 14,00 şi Partidului Social Democrat, de la ora 15,00. Iniţial, consultările cu PSD erau programate pentru marţi, însă la solicitarea premierului Viorica Dăncilă au fost reprogramate pentru miercuri. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel