Iohannis: ”Aș fi putut să plec oricând”

Descriere foto:

Klaus Iohannis, invitat la la întâlnirea cu tinerii care au câștigat "Civic Avengers", a fost solicitat să se pronunțe dacă are încredere că societatea românească se va mai schimba.

Președintele a răspuns în fața unui grup de tineri, câștigători ai concursului "Civic Avengers", adunați la Bistro Matrioska:

”Gândiți-vă un pic de ce sunt eu aici! Aș fi putut să plec în anii '70 sau '80. Sunt etnic german. Puteam să plec oricând. N-am vrut. Să nu mă înțelegeți greșit, eu nu am rămas întâmplător sau din greșeală. Eu am vrut să fiu aici. Asta este țara mea, este națiunea mea și aici am vrut să stau. Am încredere în români și am încredere în națiunea română și cred că putem să mișcăm ceva. Am avut din capul locului încredere. Dar asta este o opțiune personală. M-aș bucura foarte mult dacă aș putea să conving pe câțiva tineri că merită. Dacă toți tinerii calificați, pregătiți, pleacă cine credeți că mai rezolvă problemele. Ar fi complicat, nu?, a explicat Iohannis.

Citește și: Iohannis, către tineri: PROBLEMA politicienilor. Mare PERICOL

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat marți seara la Bistro Matrioska, unde s-a întâlnit cu mai mulți tineri, câștigători ai unui concurs.

"O mișcare destul de puțin spectaculoasă de campanie electorală tipică", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3, cu privire la întâlnirea lui Klaus Iohannis cu tinerii, la bistro.

Asociația Inițiativa România a lansat un concurs civic, în luna octombrie, în urma căruia câștigătorii  vor avea ocazia să bea o cafea cu președintele Klaus Iohannis. Competiția civică Civic Avengers a durat până în 4 decembrie 2018.

Citește și: Iohannis, participare la ședințele de Guvern. PNL și USR, mesaje ferme


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23