Intervenţie SMURD. Gălăţean, în şoc anafilactic după ce a fost înţepat de o viespe

Un bărbat de 60 ani din localitatea Moscu a fost adus, joi, cu elicopterul SMURD, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, după ce a fost înţepat de o viespe şi a intrat în şoc anafilactic.

Bărbatul se afla în gospodărie când a fost înţepat de o viespe, de mai multe ori, la nivelul capului. Intervenţia rapidă a elicopterului SMURD i-a salvat viaţa.

'Am preluat un bărbat aflat în şoc anafilactic prin înţepătură de viespe. Dumnealui se ştia cu problema asta. A avut două sau trei înţepături, dar nu are importanţă numărul înţepăturilor, ci timpul scurs de la înţepătură până la intervenţia medicală. Ar mai fi lipsit foarte puţin până să se asfixieze, deja era cu edem al limbii la un timp foarte scurt după înţepătură, asta înseamnă că în câteva minute putea să facă edem glotic şi se asfixia. Acum este în afara oricărui pericol', a declarat Liliana Dragomir, medic SMURD Galaţi.

Tot joi, în localitatea gălăţeană Suceveni, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a intervenit pentru a da ajutor medical unui bărbat de 35 ani, care lucra la un stup, dar nu avea echipament de protecţie şi fusese înţepat de albine. Bărbatul este în afară de orice pericol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel