EXCLUSIV  Profesorul universitar Radu Gologan, invitatul prof. univ. dr. Sorin Ivan, la DC Edu

Profesorul universitar Radu Gologan este invitatul de luni, 19 februarie, al prof. univ. dr. Sorin Ivan, la DC Edu. 

Prof. univ. dr. Sorin Ivan, decanul Universității „Titu Maiorescu” din București, dar și directorul revistei Tribuna Învățământului, vă așteaptă, în fiecare luni, de la ora 09.00, cu o emisiune dedicată educației, DC Edu

Invitatul de luni este nimeni altul decât matematicianul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice

Emisiunea este transmisă pe DCNews.ro, la DCNewsTV.ro, precum și pe Facebook și Youtube DCNews, de la ora 09:00. 

Profesorul Radu Gologan s-a născut la 7 iunie 1952 la Braşov. Mama sa era profesoară de matematică, iar tatăl inginer constructor. Și-a petrecut copilăria la Sibiu, acolo unde tatăl a fost cel care l-a făcut să iubească matematica. El a fost și cel care i-a spus ”asta nu e meserie!”. Dar pasiunea pentru matematica de concurs i-a fost în continuare inspirată de către profesoara Laura Constantinescu, de la școala din Sibiu. 

Din clasa a X-a a studiat la Liceul Andrei Saguna din Braşov unde profesor i-a fost Horea Banea de la care a prins primele idei de matematică adevărată, arată viitoriiolimpici.ro

A fost olimpic internaţional la matematică în 1970 şi 1972 obţinând la olimpiadele din Ungaria, respectiv Cehoslovacia medaliile de argint respectiv bronz. În 1971 a câştigat concursul Gazetei Matematice. 

A absolvit facultatea de matematică în 1976 cu specializarea analiză matematică, lucrările de diplomă şi specializare fiind realizate sub îndrumarea profesorului Ciprian Foiaş, a cărui personalitate şi talent matematic i-au călăuzit întreaga carieră şi domeniu de cercetare. Doctoratul l-a obţinut în 1981, conducător ştiinţific fiindu-i academicianul Marius Iosifescu, cu o lucrare asupra unor noi teoreme ergodice. Din 1978 este cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică, iar din 2000 este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti. 

A publicat 5 cărţi şi peste 30 de articole de cercetare în reviste de specialitate româneşti şi străine. Consideră că cel mai bun rezultat ştiinţific al său este seria de articole publicate în colaborare cu Florin Boca şi Alexandru Zaharescu, ce rezolvă o problemă veche legată de un model din fizica statistică teoretică: modelul Lorenz în plan, mai arată sursa citată. 

Este colaborator al Gazetei Matematice de peste 40 de ani, timp în care a publicat multe note, articole şi probleme. Consideră că este norocos că are alături o echipă de prieteni, excepţionali matematicieni, cu care reuşeşte uneori performanţe remarcabile la concursurile internaţionale.

Problema la care ţine cel mai mult a fost propusă şi dată la Olimpiada Naţională din 1979 la Galaţi: "Funcţia f definită pe R cu valori raţionale dată de f(x) = 1/q³ dacă x = p/q, fracţie ireductibilă cu (p,q) = 1, p > 0 şi f(x) = 0 în rest este derivabilă în punctele iraţionale care sunt numere algebrice de ordin 2 (rădăcini ale unei ecuaţii de gradul 2 cu coeficienţi întregi (de fapt cubul funcţiei Riemann)".

În anul 2007 este ales preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Din această postură a contribuit decisiv la reorganizarea şi revigorarea Gazetei Matematice.

Atunci când trebuie să vorbească despre persoana sa nu uită să spună: "Mă consider un matematician decent, cu respect şi admiraţie faţă de colegii cu realizări ştiinţifice deosebite."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel