Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Incendiu la spitalul din Carei. Pacienţi evacuaţi

Florin Răvdan / 25 feb 2020 / 10:40

Zece pacienţi au fost evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit, marţi dimineaţă, la Spitalul Municipal Carei, în zona unui grup sanitar situat la parterul unităţii medicale, fumul pătrunzând pe coloana de aerisire până la primul etaj.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, incendiul, izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise, a fost stins în fază incipientă, fără a se înregistra victime.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

"În această dimineaţă (marţi dimineaţă n.r.), la ora 5,05, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei au fost alertaţi cu privire la producerea unui incendiu la Spitalul Municipal Carei. Imediat, la faţa locului au fost dislocate mai multe echipaje cu 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, iar dispeceratul a coordonat şi a dat indicaţii personalului spitalului până la sosirea forţelor profesioniste. Incendiul a fost lichidat încă în faza incipientă şi nicio persoană nu a suferit răni sau arsuri", a informat ISU, printr-o postare pe pagina de Facebook, conform Agerpres. 

Conform sursei citate, reacţia promptă a medicului de gardă, care a alertat rapid forţele de intervenţie atunci când a simţit miros de fum, dar şi "modul exemplar" în care angajaţii au evacuat cei zece pacienţi de pe secţia cea mai expusă au fost salvatoare.

"La finalizarea intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă de producere a incendiului efectul termic - fumatul în locuri nepermise. Incendiul a izbucnit în zona grupului sanitar, de la parterul Corpului A1, iar fumul a pătruns pe coloana de aerisire până la etajul 1. Au ars câteva resturi menajere (hârtie şi plastic)", potrivit ISU Satu Mare.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy