Ilie Poenaru, antrenor Academica Clinceni, ieșire nervoasă. Academica Clinceni - Dinamo București 2-2

Cătălin Șerban / 24 noi 2019 / 18:58 Salveaza PDF Comentarii

Ilie Poenaru a declarat, duminică, după meciul dintre Academica Clinceni și Dinamo București, scor 2-2, că a reacționat nervos la pauză, din cauza evoluției slabe a elevilor săi.

 ”Au fost goluri multe, au fost ocazii multe, dar sunt supărat, sunt mâhnit, pentru că după 2-0 am avut zece minute de debandadă , în care nu am mai fost concentraţi, nu am avut echilibru, am primit două goluri şi era să-l primim şi pe al treilea în câteva minute şi se putea termina un 3-2 pentru ei. Dar până la urmă, eu zic că este un 2-2 corect, un rezultat de egalitate corect, care nu mulţumeşte pe nimeni, dar asta e. Noi adunăm punct cu punct şi să sperăm să reglăm aceste probleme care încă mă omoară”, a declarat Ilie Poenaru, la Digisport.

”Am avut o ieşire la pauză, o altfel de ieşire faţă de ce se întâmpla înainte, am avut o ieşire foarte nervoasă, în care am spus lucrurilor pe nume şi le-am spus că dacă nu vor intra pe teren cu atitudine, cu agresivitate şi nu vor juca mai direct vor avea probleme foarte mari cu mine”, a mai spus tehnicianul Clinceniului. În urma acestui rezultat, Academica Clinceni se menţine pe locul 12, cu 15 puncte acumulate, conform Mediafax.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23