Ilie Năstase, decizie după condamnare. Bolcaș: Mă îndoiesc

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Lucian Bolcaș a analizat decizia lui Ilie Năstase după ce a primit o condamnare  cu interdicția de a mai conduce pe drumurile publice timp de doi ani.

Ilie Năstase a luat decizia de a ataca decizia instanței de a-l condamna la 9 luni de închisoare cu suspendare și interzicerea dreptului de a conduce timp de doi ani. Avocatul Lucian Bolcaș a analizat cazul la România TV.

Citește: Protest în Piața Victoriei, anunțul zilei! Data și ora

"Mă îndoiesc față de probele înfățișate până acum"

"De principiu, orice om care a fost lezat de o sentință judecătorească are dreptul să exercite o cale de atac, fie că se merge pe ideea unei achitări, mă îndoiesc față de probele înfățișate până acum, fie privește numai interdicția de a conduce timp de nouă luni. Este dreptul inculpatului condamnat de a exercita această cale de atac. Nu pot să fiu prezumțios și nu putem ști ce se urmărește prin acest apel", a declarat Lucian Bolcaș la postul de telelviziune.

Amintim că Ilie Năstase şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul procesului desfăşurat la Judecătoria Sectorului 1, în care este acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi sustragere de la recoltarea probelor biologice.

Citește: Cruzime fără margini. Și-a bătut copiii cu biciul și i-a ars cu jar din sobă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel