Ilie Bolojan, ales președinte al PNL Bihor

Ilie Bolojan
Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al PNL Bihor. Este al doilea mandat în funcția de președinte al liberalilor bihoreni. Bolojan a candidat singur. 

Ilie Bolojan a candidat singur pentru funcția de președinte și a fost votat de 608 delegați.

Prim-vicepreședinți au fost aleși primarul Oradei Florin Birta, ales cu 607 voturi și vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, ales cu 554 de voturi.

În perioada următoare, Biroul Politic Județean va stabili delegații pentru Congresul Național de alegeri al PNL, ce se va desfășura în 25 septembrie 2021, la București, relatează Mediafax. 

Emil Boc, prezent la Oradea, a făcut apel pentru stoparea războaielor interne în PNL

Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus, sâmbătă, la Oradea, unde a participat la conferința de alegeri a organizației PNL Bihor, că ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în partid „nu este bine”.

„Spun cu îngrijorare că m-am uitat atent la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în PNL și nu este bine. Războaiele interne din PNL trebuie să se încheie. Trebuie să punem capăt războaielor interne sau acestea vor pune capăt performanței PNL în 2024. Avem obligația fiecare dintre noi în această competiție să arătăm ce-i mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri. Sunt atâtea lucruri bune care se fac în actul de guvernare, sunt atâtea lucruri bune care s-au făcut în anii anteriori, sunt atâtea proiecte politice importante pe care le avem în față, la acestea trebuie să ne raportăm și nu la calomnierea colegilor de partid sau, mai mult decât atât, la punerea lor într-o lumină care va fi folosită de Opoziție”, a spus Emil Boc.

Acesta susține că trebuie ca, în septembrie, odată cu alegerile din partid, „tot acest proces politic să fie unul care a adus încrederea în PNL, și nu o diminuare a încredere în ceea ce muncim noi”.

Președintele PNL Ludovic Orban a spus vineri la Satu Mare că Guvernul este emanația PNL și nu PNL este emanația Guvernului. El a mai declarat că nu i se pare normal ca unii oameni numiți în funcții publice să fie schimbați pentru că au o anumită opțiune politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel