Florin Oancea este, de luni, oficial, noul primar al Deva.
O instanţă a Judecătoriei Deva a validat, luni, alegerea în funcţie a noului primar al municipiului, Florin Oancea (PNL), după ce acesta a câştigat scrutinul parţial organizat pe 5 noiembrie.
"Instanţa a admis cererea şi a validat alegerea domnului Oancea Nicolae Florin în funcţia de primar al municipiului Deva. Încheierea este executorie şi supusă apelului în 30 de zile de la comunicare", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Deva, judecătoarea Cristina Roncioiu.
Decizia instanţei survine după ce echipa candidatului a publicat în Monitorul Oficial raportul detaliat al cheltuielilor electorale efectuate de acesta, îndeplinind astfel condiţiile impuse de lege.
Candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Deva, Florin Oancea, a câştigat alegerile parţiale organizate pe 5 noiembrie, el reuşind să adune peste 42% din voturile electoratului, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Deva.
Noul primar va fi instalat oficial în funcţie în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Deva. Alegerile locale parţiale pentru Primăria Deva au avut loc după ce fostul edil, Mircia Muntean (PSRO), a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, în data de 24 aprilie 2017.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu