Herjeu, după ce Cîţu a spus că a convins o Românie să fie prim-ministru. Ce-ai făcut?

Radu  Herjeu comentează declaraţia făcută joi de către premierul Florin Cîţu. 

"Florin Cîțu: 'Am convins o Românie să fiu prim-ministru'. Ce-ai făcut tu, Cîțule? Pe cine și cu ce ai convins tu? Dacă ai fi candidat ca independent la primăria unui sat de oriunde din țară n-ai fi primit nici 3 voturi jumate.

Tu n-ai fi în stare să te convingi nici pe tine să-ți zâmbești în oglindă!", scrie Radu Herjeu într-un mesaj publicat pe Facebook.

„Am discutat și despre partea politică. Cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru și să fiu susținut de coaliție, cred că este mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la președinția PNL”, a spus, ieri, Florin Cîțu.

Hunedoara: Primarul Devei, Florin Oancea, şi deputatul Vetuţa Stănescu îl susţin pe Florin Cîţu la preşedinţia PNL

 Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, şi deputatul Vetuţa Stănescu, preşedinte interimar al filialei judeţene PNL Hunedoara, au anunţat, joi, că îl vor susţine la funcţia de preşedinte al partidului pe premierul Florin Cîţu, decizia oficială a organizaţiei judeţene urmând să fie luată însă după conferinţa judeţeană programată pe 17 iulie.

Cei doi politicieni locali au fost prezenţi joi, alături de premierul Florin Cîţu, la o întâlnire cu locuitorii comunei Romos, din judeţul Hunedoara, unde vor fi organizate alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar, în 27 iunie.

"În calitate de preşedinte al filialei judeţene PNL pot să vă spun că decizia privind susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi va fi după data de 17 iulie când vom avea conferinţa judeţeană. Dacă mă întrebaţi din punct de vedere personal o să vă spun că am fost membru al Guvernului şi socotesc că de la Guvern se întâmplă lucrurile bune pentru România. Primul ministru ştie, întotdeauna, ce se întâmplă în România", a spus preşedintele PNL Hunedoara, Vetuţa Stănescu.

La rândul său, primarul Devei, Florin Oancea, a afirmat că poziţia sa este una de susţinere a lui Florin Cîţu la preşedinţia PNL.

"Este clar că prezenţa mea aici este aceea de susţinere a premierului Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL la congresul din 25 septembrie. Îi doresc succes!", a afirmat primarul municipiului Deva, citat de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel