Harghita: Amplu exerciţiu de simulare a unei explozii la fabrica de bere din Miercurea Ciuc

Un amplu exerciţiu care a vizat intervenţia în urma unei explozii la fabrica de bere din Miercurea Ciuc a avut loc miercuri, importante forţe locale, regionale şi naţionale fiind mobilizate pentru a veni în ajutorul celor 20 de răniţi şi pentru a acţiona la locul incidentului.

Potrivit scenariului, explozia s-a produs la un rezervor de amoniac al operatorului economic, fapt ce a dus la rănirea a 20 de persoane şi avarierea parţială a unei clădiri.

La faţa locului au acţionat, în primă fază, echipe de prim ajutor de la fabrică, fiind alertate şi instituţiile abilitate, care au ajuns în cel mai scurt timp şi au declanşat Planul Roşu de intervenţie.

"Având în vedere numărul mare de victime, s-a recurs la aplicarea Planului Roşu. În sprijin au venit echipaje din cadrul ISU Mureş şi au acţionat în colaborare colegii de la ISU Harghita şi colegii de la MApN. După declanşarea evenimentului, s-a acţionat cu o echipă de căutare-salvare, care a realizat extracţia victimelor din mediul ostil, din imediata vecinătate a exploziei, s-au predat victimele, în primă fază, ofiţerului de triaj care le-a îndrumat, în funcţie de necesitate, pe circuitul de decontaminare", a explicat Apostol Alexandru, de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Decontaminarea răniţilor şi a personalului s-a făcut în corturi amenajate în exteriorul fabricii, atât de către forţele ISU, cât şi de militarii de la Batalionul 72 Apărare CBRN (Chimic Bacteriologic, Radiologic şi Nuclear) din Sighişoara.

După decontaminare, victimele au fost predate echipajelor SMURD şi echipajelor de Ambulanţă, care le-au transferat într-un post medical avansat amenajat la marginea oraşului Miercurea Ciuc.

Mai multe victime au suferit răni grave şi au fost stabilizate de o echipă de chirurgi, după care au fost transferate la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc.

Restul victimelor, care nu au necesitat intervenţie chirurgicală, au primit primul ajutor de la echipajele SMURD şi au fost evacuate către spitalele din judeţ.

Potrivit colonelului doctor Alexandru Niţicală, de la Serviciul Sprijin Medical Operaţional al Statului Major al Apărării, este pentru prima dată când se realizează o colaborare de acest gen între civili-militari, respectiv formaţiunea medicală SMURD, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne şi dispune de un post medical avansat, la care Ministerul Apărării Naţionale a ataşat o echipă chirurgicală avansată.

După acordarea primului ajutor victimelor, a avut loc şi o decontaminare a vehiculelor care au participat la intervenţie, într-un spaţiu din afara municipiului Miercurea Ciuc.

Căpitanul Rus Constantin Dragoş, de la Batalionul 72 apărare CBRN (Chimic, Bacteriologic, Radiologic şi Nuclear) din Sighişoara, a explicat că în raionul de decontaminare a avut loc neutralizarea totală a agentului decontaminant de pe autovehicule.

Acesta a precizat că nu au intervenit niciodată într-o situaţie reală, dar militarii trebuie să se pregătească pentru astfel de cazuri, pentru a sprijini instituţiile şi autorităţile publice locale în situaţii de urgenţă civilă.

Aplicaţia de miercuri a făcut parte din Exerciţiul Concordia 19, care se desfăşoară în Harghita, Covasna şi la Bucureşti, la care participă 500 de militari din peste 25 de structuri din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, SPP, STS şi SRI şi care are ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.

"Astăzi aţi putut urmări o secvenţă de instruire la nivel interinstituţional organizată în cadrul exerciţiului Concordia. Pentru exerciţiul de astăzi aproximativ 100 de militari şi personal din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat la această secvenţă de urgenţă civilă. Exerciţiul Concordia are mai multe faze şi are ca scop creşterea interoperabilităţii structurilor la nivel interinstituţional. Cooperarea între aceste structuri se desfăşoară pentru diverse acţiuni, iar exerciţiul se află la a treia fază, însă o secvenţă de acest gen a fost realizată pentru prima dată la acest exerciţiu", a declarat lt. col. Daniel Nistor, şeful Centrului de presă al exerciţiului.

Întrebat de ce exerciţiul are loc în Harghita şi Covasna, acesta a răspuns că Armata României, conform Constituţiei, are obligaţia să se pregătească şi să ofere protecţie cetăţenilor pe întreg teritoriul României, punctând faptul că militarii români se antrenează şi în alte zone din ţară, cum ar fi Cincu, Smârdan, Suceava, Iaşi sau Constanţa, dar participă şi la exerciţii de instruire din alte ţări, cum ar fi Ungaria, Germania sau Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel