EXCLUSIV  Grigorescu, schimbări uriașe la Poșta Română: curierat, ajutor pentru oameni, investiții

Horia Grigorescu, Director General, a vorbit despre cele mai importante proiecte pe care le va realiza la Poșta Română.

„Am vorbit despre dorința Poștei Române de a intra în zona curieratului. Vă anunț că în interiorul companiei am generat un nou produs tocmai pentru această perioadă delicată (n.r. marcată de noul coronavirus). Are o adresabilitate către cel puțin trei paliere în momentul de față. Pe de o parte, ne adresăm instituțiilor publice care își doresc să vină în sprijinul cetățenilor de ale căror vieți au grijă în fiecare zi. Pe de altă parte, avem discuții foarte avansate în ceea ce privește relațiile cu marii retaileri, pentru a intra inclusiv pe această zonă de distribuire la domiciliu. Un al treilea subiect, care îmi e foarte drag, este cel legat de distribuirea de medicamente acasă pentru cei care au nevoie", a explicat Horia Grigorescu.

„Poate nu vom ajunge la anvergura proiectului pe care ni-l dorim într-un interval foarte scurt de timp, dar cu siguranță vom încerca să ne ducem cel puțin către zona farmaciilor, pentru a putea să facilităm inclusiv acest serviciu esențial pentru oamenii care au nevoie de medicamente și au această limitare de a ieși din case în această perioadă", a adăugat Directorul General.

„Poate nu vorbim de schimbări radicale în această perioadă, dar vreau să vă spun că lucrurile s-au mișcat foarte repede în Poșta Română. Am avansat pentru a crește gradul de răspuns către clienții noștri, pentru a crește interacțiunea în interiorul companiei, pentru a fi mai eficienți, pentru a nu mai avea acel proces intern al documentelor care să se lungească.

Poșta Română e prezentă, e în piață, vine alături de partenerii comerciali care doresc să extindă lanțul și modalitatea de distribuire", a subliniat acesta, adăugând că proiectele de investiții continuă în Poșta Română.

VEZI ȘI: Grigorescu (Poșta Română) spulberă un MIT uriaș legat de pierderea locurilor de muncă - VIDEO

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Digitalizarea României, prioritate zero! Cum schimbă criza coronavirusului modelul de business?", organizată de către DC Media Group.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel