Grevă în sport și tineret. Programul protestelor

Sindicatul Național Sport și Tineret protestează în numele a peste 3500 de salariați din Sport și Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului.

Astăzi, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcție, este plătit cu 1300 lei net/lună. Membrii noștri au așteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanților MTS și MMJS și sunt hotărâți să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată!

PROGRAM:

1. Vineri, 27 iulie 2018 – Grevă de avertisment, ziua I

Încetarea activității între orele 10.00-12.00 în Sport și Tineret, în intervalul menționat, salariații vor protesta în fața propriilor instituții, va fi oprită întreaga activitate.

2. Joi, 2 august 2018 – Grevă de avertisment, ziua a II-a 

Încetarea activității între orele 10.00-12.00 în Sport și Tineret                                                             

3. Joi, 2 august 2018, între orele 10.00 – 12.00 MITING DE PROTEST la M.T.S.

Vor participa 400 de persoane din București și din țară. Protestul va fi urmat de un MARȘ spre Camera Deputatilor și Guvern – o parte dintre protestatari vor pleca spre Parlament, iar alții vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările. În acest interval, salariații din teritoriu protestează în fața propriilor instituții. 

4. Miercuri, 8 august 2018, GREVĂ GENERALĂ

Încetarea totală a activității în Sport și Tineret până la soluționarea revendicărilor.

Revendicările SNST sunt cele susținute în comunicarea cu factorii decidenți de la începutul anului:

-       egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, conform Deciziei CCR nr.794/2016,

-       reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferențiat pe funcții, răspundere, vechime),

-       plata muncii în zilele de sâmbătă și duminică, sărbătorile legale și a orelor suplimentare,

-       acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național,

-       acordarea sporurilor - aplicarea regulamentului de sporuri,

-       egalizarea salariilor celor din federațiilor sportive naționale, la nivelul celor din subordonatele MTS,

-       acordarea voucherelor de vacanță pentru salariații federatiilor sportive naționale,

-       suplimentarea numărului de angajați, deblocarea posturilor vacante,

-       prelungirea Contractului colectiv de muncă.

       Pe perioada grevei, angajații vor respecta legislația în vigoare și vor asigura serviciile esențiale aflate în sarcina instituției, reprezentând cel puțin o treime din activitatea normală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel