Grecia încearcă cu greu să evite falimentul

grecia-
grecia-

Guvernul grec va relua negocierile tensionate cu creditorii privaţi, încercând să depăşească blocajul la care s-a ajuns şi să evite intrarea în default.

Autor: Raluca Bădoiu

Negocierile au fost suspendate vineri, din cauza neînţelegerilor dintre cele două părţi privind dobânda care va fi oferită de Grecia pentru obligaţiunile cu maturitatea pe termen lung oferite în schimbul datoriilor care vor ajunge la scadenţă în următorii ani. De asemenea, negociatorii nu au reuşit încă să convingă suficienţi creditori privaţi să accepte participarea voluntară la plan.

Planul convenit anul trecut de UE, Grecia, FMI şi reperzentanţii grupului de lobby prevede reducerea datoriilor statului elen către investitorii privaţi cu 100 miliarde euro, de la nivelul actual de aproxiamtiv 360 miliarde euro.

Guvernul elen are de răscumpărat la sfârşitul lunii martie obligaţiuni de 14,5 miliarde euro, scadenţă pe care nu o va putea respecta fără ajutor extern. Banii de la FMI şi guvernele din zona euro depind însă de rezultatul negocierilor dintre Atena şi creditorii privaţi.

Creditorii ar renunţa astfel voluntar la cel puţin 50% din rambursările aşteptate, însă dobânzile foarte mici propuse de Grecia pentru noile obligaţiuni ar urca pierderile dincolo de acest nivel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel