GRATUITATE pentru studenții de peste 26 de ani. ANOSR: S-a pus stop nedreptății

Studenții de peste 26 de ani vor circula din nou gratuit în curând. Astfel, în urma demersurilor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Senatul României a adoptat astăzi amendamentul privind propunerea legislativă L 450/2017 care vizează studenții care depășesc vârsta anterior menționată și nu aveau gratuitate la transportul feroviar intern.

Astfel, Legea nr. 450/2017 conține următoarele prevederi:

Art. 5, alin. (1) – „Prin excepție de la prevederile alin. (2) al art. 205 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern”

Art. 5, alin. (2) – „Instituțiile de învățământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitmațiilor de student pentru gratuitate la transport, precum și asupra eliberăririi adeverințelor care să ateste calitatea de student”

Gratuitate pe tren

Aceasta va trimisă Administrației Prezidențiale, pentru promulgare, după care va intra în vigoare. În acest timp, ANOSR va face toate demersurile pentru a urgenta cât de mult distribuirea legitimațiilor de transport, studenților de peste 26 de ani care sunt eligibili pentru acest drept. "Totodată, ținem să transmitem mulțumiri domnului Vlad Alexandrescu, precum și tuturor senatorilor care au votat pentru ca această lege să se schimbe, după multe luni în care a constrâns o mare parte din studenți să își plătească călătoriile.

[citeste si]

Așadar, punem spune că s-a pus stop nedreptății, iar studenții de peste 26 de ani vor putea circula în curând gratuit, cum ar fi fost normal să se întâmple mereu", au transmis studenții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel