Goțiu, MESAJ după demisia lui Nicușor Dan privind viitorul său în USR

Senatorul USR Mihai Goțiu a reacționat după demisia lui Nicușor Dan.

"1) Unul dintre motivele principale care m-au convins să intru în politică, în urmă cu mai puțin de un an, a fost convingerea că oamenii cu caracter pot schimba politica autohtonă și, implicit, România. Astăzi, mi s-a confirmat, o dată în plus, că Nicușor Dan este o persoană cu caracter, care își ține promisiunile făcute, oricât de mult ar durea deciziile luate. Astăzi am avut de-a face cu unul dintre momentele extrem de rare din politica autohtonă - o demisie de onoare (în ultimii ani îmi mai amintesc de două astfel de momente - Eckstein-Kovacs Peter, renunțând la funcția de consilier prezidențial, în 2013, din cauza divergențelor de opinie cu Traian Băsescu în problema Roșia Montană; Vlad Alexandrescu, anul trecut, când a renunțat la postul de ministru al Culturii);

2) Promisiunea că în USR se vor regăsi și progresiști, și conservatori, pe poziții egale, nu a făcut-o doar celor care i s-au alăturat în proiect, ci și cetățenilor, chit că armate de analiști, mai mult sau mai puțin avizați, arătau că indefinirea ideologică au fi un minus pentru partid;

3) Personal sunt împotriva referendumului de modificare a Constituției (motivele cu altă ocazie), înțeleg însă motivele lui Nicușor Dan pentru care nu a dorit ca partidul să se poziționeze, ci să respecte dreptul fiecăruia la propria opțiune și la susținerea ei;

4) Indiferent de modul în care vor evolua lucrurile în viitor, ceea ce a reușit USR este deja un extraordinar pas înainte în schimbarea politicii, dar și a mentalităților și societății românești: s-a dovedit că blocada politică poate fi spartă; s-a acumulat deja o experiență politică uriașă (care doar parțial a fost diseminată până acum, efectele se vor vedea în anii următori, și aici mă refer nu doar la experiența victoriilor, ci și a greșelilor făcute); am văzut cât de vulnerabil e, de fapt, sistemul și cât de slabi, și lași, și nepregătiți sunt oamenii acestuia (despre asta, de asemenea, vom mai avea timp de povestit);

[citeste si]

5) Mai avem încă multe lucruri de făcut împreună. Într-o formă sau alta, vom continua lupta, că mai avem multe bătălii de dus dacă, într-adevăr, am intrat (fiecare dintre noi) în politică pentru a schimba lucrurile în țara asta și nu pentru propria parvenire;

6) Nu mă întrebați ce voi face în continuare, am nevoie, totuși, de un timp de reflecție, de analiză, de discuții cu colegii, cu prietenii, dar și, mai ales, cu cei care și-au pus încrederea în mine, m-au susținut și m-au votat. Vă asigur că hotărârea finală va avea în vedere modul în care consider că voi reuși în cea mai mare măsură să-mi onorez promisiunile și să-mi îndeplinesc scopurile și obiectivele asumate (în interiorul USR, într-un partid nou, în Parlament ori înapoi la munca de la firul ierbii, din societatea civilă).

7) Au existat extrem multe momente neplăcute în ultimele luni (de când am intrat în politică), atacuri mizerabile de la adversari ori dezamăgiri, insomnii, zile negre (precum asta, în care pare-se că toate corăbiile s-au dus la fund pe Someș și Dâmbovița), dar n-am vreun regret major. A meritat și merită în continuare să ducem lupta asta", a scris Mihai Goțiu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel