Unii spun că a fost cel mai bun fotbalist român. Alţii îl clasează sub talentul lui Dobrin. Cert este că un alt Hagi, cu zvâcnirea, talentul, driblingul şi şutul ultimului decar adevărat al naţionalei nu vom mai avea.
Eram încă mic atunci când Hagi îşi trăia anii de glorie de la Brescia, Real Madrid, Barcelona şi naţionala României. De atunci când golurile sale de la naţionale scoteau mii de români pe străzi de bucurie.
De altfel, prima mea amintiri cu Hagi este chiar de la retragerea lui. Gala Hagi, un eveniment uriaş atât pe stadionul naţional, fostul Lia Manoliu, cât şi la TV. Un Ianis care părea pierdut în tricou, dar pe spatele căruia scria Hagi, şi un Gică în lacrimi. În lacrimi pentru că urma să facă un pas în spate din echipa naţională, pe care a iubit-o şi pentru care mereu ieşea cu tricoul ud de pe teren. Nu ţin minte meciul de retragere, acel amical cu prietenii lui. Ci doar lacrimile. Ale lui, ale suporterilor! Indiferent de vârstă, toţi suporterii români au simţit atunci că îşi pierd idolul.
Dar Hagi nu a renunţat. După câteva tentative de antrenorat, la naţională, la Galatasaray şi chiar şi în Liga 1, Gică Hagi a făcut ce face mai bine. A crescut! A fondat Academia Hagi şi clubul Viitorul Constanţa. A plecat de jos, de la cele mai mici niveluri fotbalistice şi a ajuns în Liga 1, doar cu jucători din pepinierea proprie. Şi a reuşit! A câştigat campionatul în România! Chiar el se afla pe bancă în acel sezon, fiind şi patron, şi antrenor. Şi, poate dacă ar fi vrut, ar fi putut fi şi jucător! Atât de mare este Hagi!
Acum, numele Hagi trăieşte prin Ianis. Poate nu la acelaşi nivel, dar să îi dăm timp! Şi Gică a explodat târziu, poate acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Ianis. Şi nici fotbalul nu mai e cel de pe vremea lui Gică.
La mulţi ani, Gică Hagi! La cât mai multe victorii, trofee şi jucători importanţi pregătiţi pentru echipa naţională a României. Trăiască REGELE!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
