Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat Ghidul mandatarului financiar pentru alegerile locale din 10 iunie 2012. Ghidul a fost conceput ca un instrument de lucru pentru mandatarii financiari, în special, dar şi ca un util mijloc de informare pentru persoanele interesate de reglementările legale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Primul capitol este destinat obligaţiilor mandatarului financiar prevăzute de legislaţia în vigoare: modul cum se face declararea şi înregistrarea madatarului, atribuţiile acestuia şi efectuarea de donaţii. Al doilea capitol înregistrează obligaţiile partidelor politice din perspectiva activităţii mandatarului financiar, cu referire specială la materialele de campanie, limitele maxime ale cheltuielilor, interzicerea folosirii resurselor publice. Capitolul al treilea cuprinde plafoanele de cheltuieli, iar al patrulea trece în revistă reglementările legale cu privire la finanţarea campaniei electorale.
Ghidul se încheie cu opt anexe în care sunt prezentate formularele pentru declararea şi înregistrarea mandatarului financiar, pentru raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, modelele de declaraţie privind respectarea condiţiilor legale ale finanţării partidelor politice/candidaţilor independenţi, respectarea limitelor maxime ale cheltuielilor care se pot efectua în campania electorală, numărul materialelor de propagandă electorală produse, precum şi modelele fişelor de donaţie pentru persoanele fizice şi persoanele juridice.
Ghidul poate fi consultat pe site-ul AEP în spaţiul destinat alegerilor locale, la capitolul materiale şi informaţii utile.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a pus din 20 martie la dispoziţia tuturor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţilor independenţi şi formularul-model pentru declararea şi înregistrarea mandatarilor financiari.
Potrivit Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la Autoritatea Electorală Permanentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu