Gheorghe Falcă nu renunță la președinția PDL

falca
falca

Finul președintelui Traian Băsescu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu renunță la candidatura președinției  PDL, potrivit unor surse din partid. Până în prezent, președintele PDL, Vasile Blaga, este dispus pentru o nouă candidatură la șefia PDL.

Președintele PDL, Vasile Blaga, este tot mai des ținta atacurilor lu Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu. Acest lucru nu face altceva decăt să alimenteze zvonurile că primarul Aradului vrea cu orice chip să devină șeful PDL

Falcă a declarat, recent, că dacă Vasile Blaga rămâne la conducerea partidului, atunci speranţele votanţilor de dreapta vor fi anulate. În plus, Falcă a adăugat că în PDL este nevoie urgentă de organizarea unor alegeri interne.

 „ Noi am pierdut alegerile obţinând cu un milion de voturi mai puţin decât la alegerile locale şi riscăm, cum spuneam mai devreme, să ne gasim o miză în limitarea pierderilor“, a mai spus Falcă.

Acesta a mai spus că din punctul său de vedere, viitorul lider al PDL trebuie să facă parte din generaţia care în 1989, era compusă din elevi şi studenţi.

Consiliul Naţional de Coordonare al PDL se va reuni pe 23 februarie pentru a stabili data şi obiectivele viitorului Congres al partidului. În cadrul Consiliului, Vasile Blaga este posibil să convoace un congres, dar fără alegeri, doar pentru confirmarea actualei conduceri. De asemenea, Congresul PDL poate să valideze viitorul candidat din partea dreptei la președinția țării, fără ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie luat în calcul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel