Germania: Transport în comun gratuit

 Guvernul german studiază posibilitatea de a face transportul public gratuit în unele oraşe ale ţării, cu scopul de a combate poluarea, informează Cnewsmatin.fr. 

Cu o poluare a aerului accentuată şi convocată de Comisia Europeană pe 30 ianuarie pentru depăşirea limitelor de emisii destinate protejării sănătăţii europenilor, Germania a decis să reacţioneze. 

Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi încurajarea conducătorilor auto de a utiliza transportul public. Măsura va fi testată în cinci oraşe germane: Bonn, Essen, Mannheim, Herrenberg şi Reutlingen. 

Guvernul german ia în considerare şi alte propuneri de combatere a poluării aerului, cum ar fi crearea unor "zone cu emisii scăzute" sau readaptarea vehiculelor vechi. 

Poluarea industrială  

În Germania, cel puţin 20 de oraşe mari continuă să înregistreze niveluri de poluare cu oxizi de azot cu mult peste limitele Uniunii Europene, potrivit unui raport preluat de agenţia de presă Xinhua. 

Prin acest proiect, Berlinul va încerca să prevină vreo sancţiune din partea Comisiei Europene, care a avertizat că în cazul în care situaţia nu se ameliorează, va fi sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Acest avertisment se aplică şi altor opt ţări, printre care Franţa şi Regatul Unit, în condiţiile în care se estimează că numărul de decese provocate de poluarea aerului în Europa este de 400.000 - 500.000 pe an, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel