Germania: Municipalitatea din Berlin, criticată după răscumpărarea a 6000 de foste locuinţe sociale

Primăria berlineză se confrunta vineri cu critici după ce a anunţat că a răscumpărat, cu 920 de milioane de euro, circa 6.000 de foste locuinţe sociale pe care le vânduse acum 15 ani, relatează AFP. 

Partidul liberal FDP a acuzat pe Twitter autorităţile berlineze că prin această decizie 'contribuie la specula imobiliară', în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD) a evocat o 'delapidare de fonduri'. Prin noua achiziţie 'ne extindem portofoliul rezidenţial la circa 68.000 de apartamente şi asigurăm un spaţiu de locuit accesibil pentru alţi peste 10.000 de chiriaşi', a argumentat în ce-l priveşte Markus Terboven, din consiliul de administraţie al societăţii publice de locuinţe sociale Gewobag. Municipalitatea a vândut acum 15 ani respectivul parc imobiliar, construit între anii '60 şi '90, pentru suma de 405 milioane de euro, într-un context în care autorităţile berlineze încercau să reducă datoria uriaşă acumulată de oraş după reunificare. Între timp însă, Berlinul a devenit mult mai atractiv, iar ca rezultat chiriile s-au dublat în ultimii zece ani, ceea ce face ca găsirea unei locuinţe să fie mai dificilă şi ca nemulţumirea să fie în creştere în acest oraş cunoscut mai demult ca ieftin, notează AFP. Primarul Michael Mueller a dat asigurări că tranzacţia - cea mai mare operaţiune de renaţionalizare din capitala germană - vizează menţinerea unui nivel stabil al chiriilor la Berlin. În cursul verii, municipalitatea a mai cumpărat de la o societate imobiliară privată 670 de apartamente pe cunoscutul bulevard Karl Marx, iar Senatul Berlinului a anunţat în iunie un proiect de lege ce ar putea fi adoptat anul viitor şi care vizează îngheţarea chiriilor pe o perioadă de cinci ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel