Galaţi: Un număr de 522.164 de persoane sunt aşteptate să voteze la alegeri

Un număr de 522.164 de persoane aflate pe listele electorale permanente sunt aşteptate să voteze la alegerile prezidenţiale în cele 436 de secţii de votare amenajate în judeţ, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, în judeţul Galaţi s-a respectat întocmai programul calendaristic al acţiunilor de pregătire a alegerilor pentru Preşedintele României, organizarea fiind coordonată de prefectul Dorin Otrocol, în calitate de preşedinte al Comisiei tehnice judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor, scrie Agerpres.

Astfel, în judeţul Galaţi au fost amenajate 436 de secţii de votare, din care 176 în municipiul reşedinţă şi 33 în municipiul Tecuci, numărul total de alegători aflaţi pe listele electorale permanente fiind de 522.164.

Regia Autonomă Monitorul Oficial a repartizat judeţului Galaţi 577.295 de buletine de vot, care vor fi preluate pe 2 noiembrie, urmând a fi transportate şi depozitate sub pază militară. S-au achiziţionat 2.180 de ştampile cu menţiunea "VOTAT", 436 de ştampile de control, 537.628 timbre autocolante, 1.308 broşuri şi 3.924 de ecusoane pentru membrii birourile electorale ale secţiilor de votare.

Buletinele de vot şi toate celelalte materiale necesare votării (ştampilele de control, formularele listei electorale suplimentare, formularele extrasului din listele electorale, formularele necesare pentru consemnarea situaţiilor semnalate de Sistemul informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal, lipici, tuşiere, pixuri, ceară sigiliu, sfoară, dosare mapă) vor fi repartizate în saci pentru fiecare secţie, urmând a fi distribuite şi predate preşedinţilor secţiilor de votare din întreg judeţul pe parcursul zilei de sâmbătă, 9 noiembrie.

Transportul buletinelor a fost organizat pe opt trasee în municipiul Galaţi şi nouă trasee în celelalte localităţi, toate sub pază militară, structurile Ministerului Afacerilor Interne asigurând securitatea şi ordinea publică pe întreg parcursul procesului electoral.

Informaţii actualizate cu privire la procesul electoral se găsesc pe secţiunea specială de pe site-ul Instituţiei Prefectului - judeţul Galaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel