Gabriel Leș, despre noua propunere pentru șefia Statului Major al Apărării

Gabriel Leș
Gabriel Leș

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a vorbit, în direct, la tv, despre contextul în care ar putea avea o nouă propunere definitivă pentru șefia Statului Major al Apărării.

Până să avem comunicare de la instanță, decretul domnului Ciucă este valabil. Când o să avem răspunsul instanței, decretul acela va fi suspendat conform hotărârii instanței, iar atribuțiile le va prelua ori unul dintre locțiitori, dintre adjuncții dumnealui, ori avem un locțiitor nou împuternecit la șeful Statutului Major al Apărării.

Mâine o să vedem ce e de făcut. În acest moment nu pot să nominalizez pe cineva. Cineva va prelua atribuțiile sau va fi împuternicit pe această funcție. Cred întotdeauna că dialogul este cel care aduce soluțiile cele mai bune. Din păcate văd că am intrat în campanie electorală mult prea repede și folosim și anumite instituții care nu ar trebui folosite în zona politică. Este o situație neplăcută cam pentru toată lumea, dar până se va pronunța definitiv instanța nu cred că putem să avem o nouă propunere pentru șeful Statului Major al Apărării definitivă decât dacă o să ajungem la un rezultat cu președintele, a declarat Gabriel Leș, în emisiunea lui Victor Ciutacu, la România TV.

Vezi și: Ciucă, prelungire mandat. Leș: Această situaţie nu mă bucură deloc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel