Valeriu Steriu, președintele UNPR, a explicat, miercuri, la Antena 3, cum s-au desfășurat negocierile cu partidul lui Traian Băsescu, PMP, dar și cine va conduce această nouă structură după fuziunea celor două partide.
"Pot spune că discuțiile purtate în ultima vreme, mai ales după alegerile locale, între conducerile celor două partide, a subliniat o posibilitate, la început, de colaborare. Noi am găsit foarte multe similitudini, foarte multe lucruri complementare după rezultatele la alegerile locale și în egală măsură am avut am avut un mesaj clar și deschis din partea președintelui PMP pentru o posibilitate de a colabora pe principii egale. A fost o contactare reciprocă, punând cifrele în față... Am stabilit o întâlnire cu colegul Tomac, ne-am întâlnit în Parlament, am zis hai să ne așezăm să discutăm. În egală măsură, colegii mei s-au întâlnit, în aceeași perioadă, și au analizat împreună cu dl Onaca, secretarul general al PMP, la toate palierele, inclusiv la nivel de județe", a declarat, prin telefon, Valeriu Steriu, la Antena 3.
"PNL ne-a căutat imediat după locale. Noi am transmis asta public. Condițiile și discuțiile purtate cu PNL au fost foarte oneste, dar de la o propunere inițială transmisă, s-au sucit și au refuzat.
[citeste si]
Cu PMP, discuția a plecat de pe picior de egalitate, un lucru decent, cu rezultate aproximativ egale. Avem aproximativ același număr de primari și de consilieri.
PMP nu va avea doi președinți, va fi un singur președinte, doi președinți executivi și patru prim-vicepreședinți. Președintele PMP va rămâne Traian Băsescu. Este un singur partid, un singur președinte, doi președinți executivi, unul de la PMP și unul de la UNPR. De asemenea, patru prim-vicepreședinți, doi de la PMP, doi de la UNPR. Este o structură de conducere. Poate lucrul cel mai important este faptul că, la nivel național, nu vom merge cu copreședinți în fiecare filială, ci un președinte per filială, județele împărțindu-se în mod egal egal între cele două partide.
A fost o negociere corectă, poate că este singurul dintre politicienii cu care am discutat care a spus despre cum să ne înghită și apoi să vedem mai departe cum continuăm. Celelalte partide mari asta au propus", a adăugat Valeriu Steriu.
Discuții purtate Președintele v-a contactat cum a ajuns la acesată soluție, Nu vorbim de recuprarea unui partid s-a stabilit o întâlnire. Hai să
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu