Sighetu Marmației a fost lovit, duminică după-amiază, de o furtună violentă care a provocat inundații și pagube masive în mai multe gospodării.
UPDATE:
"În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice de cod galben, respectiv portocaliu prognozate, în municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș au fost înregistrate 18 apeluri prin sistemul 112, care au necesitat intervenția structurilor abilitate.
Toate situațiile semnalate au fost gestionate prompt și eficient, fără a se înregistra victime omenești sau probleme deosebite.
Intervențiile s-au desfășurat astfel:
- Pe strada Câmpu Negru au fost afectate 1 locuință, 5 curți, 6 subsoluri și 2 anexe (grajduri), din care au fost salvați 2 porci.
- Pe strada Eroilor - un subsol inundat.
- Pe strada Bilțiu Dăncuș – 2 subsoluri afectate.
- Pe strada Zimbrului – 2 subsoluri inundate.
- În zona Valea Hotarului – 1 locuință, 4 curți, 2 subsoluri și 3 anexe.
- Pe strada Iapa – un copac căzut pe o casă nelocuită, fără alte consecințe.
- Pe strada Mihai Eminescu – intervenție pentru degajarea unui copac căzut.
- Pe strada Iuliu Maniu – deplasare fără intervenție; o cramă ușor inundată, cu nivel redus al apei.
- Pe strada Tudor Vladimirescu – un subsol cu apă în cantitate mică, deplasare fără intervenție.
- un copac a căzut pe țeava de gaz, producând fisurarea acesteia, în curtea Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Operatorul local de gaze a întrerupt alimentarea în vederea remedierii situației, iar pompierii militari au intervenit pentru degajarea copacului.
De asemenea, au fost primite două sesizări privind copaci căzuți pe spațiul public: unul în Parcul Grădina Morii și unul pe strada Independenței, ambele gestionate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sighetu Marmației și pompierii militari sigheteni.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației au fost sprijiniți de C.L.S.U. Sighetu Marmației și angajați ai primăriei.
Autoritățile locale din județul Maramureș rămân în continuare pregătite să intervină prompt, în funcție de evoluția situației", transmite IGSU.
Știrea inițială:
Sighetu Marmației a fost lovit, duminică după-amiază, de o furtună violentă care a provocat inundații și pagube în mai multe gospodării, potrivit informațiilor transmise de Prefectura Maramureș.
„Echipe de intervenţie acţionează la Sighetu Marmaţiei pentru eliminarea efectelor negative produse de furtună. Vremea nefavorabilă (rupere de nori, rafale puternice de vânt şi precipitaţii căzute în averse) a produs pagube în municipiul Sighetu Marmaţiei. Cantitatea de apă înregistrată la staţia hidrometeorologică Sighetu Marmaţiei a totalizat 45 l/mp, într-un interval de aproximativ 45 de minute”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al instituției, transmite Agerpres.

Sursa: ISU MM
Prefectul Florian Sălăjeanu a explicat că, în urma ploilor abundente, torenții formați pe versanți au crescut debitul unor pâraie, provocând revărsări care au afectat mai multe străzi din oraș.
„Canalizarea de pe străzi nu a putut prelua apele pluviale care s-au revărsat în curţi şi în gospodării. Şuvoaiele de apă au inundat nouă subsoluri, cinci curţi şi două anexe gospodăreşti (grajduri). Nu au fost înregistrate animale şi păsări înecate. Rafalele puternice de vânt au doborât pe raza municipiului cinci arbori. Nu sunt victime, persoane rănite sau decedate”, a precizat prefectul.

Sursa: ISU MM
Pentru a face față situației, pompierii Detașamentului din Sighetu Marmației au intervenit cu autospeciale și motopompe, evacuând apa acumulată în subsoluri, curți și grajduri.
Totodată, echipele CLSU și SVSU, alături de angajați ai Primăriei, lucrează la degajarea arborilor căzuți și a crengilor rupte de vânt, folosind drujbe. În paralel, se desfășoară lucrări de decolmatare a rigolelor, șanțurilor și canalelor, dar și de curățare a străzilor de aluviunile aduse de apă — pământ, pietriș și resturi vegetale.

Sursa: ISU MM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News