Fumatul poate creşte riscul de depresie şi schizofrenie (studiu)

Consumul de tutun poate creşte riscul de dezvoltare a depresiei şi schizofreniei, conform unui studiu recent realizat în Marea Britanie şi citat marţi de Press Association, scrie Agerpres.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Bristol a analizat date prelevate de la 462.690 de persoane cu descendenţă europeană şi a obţinut dovezi conform cărora consumul de tutun a crescut riscul de depresie şi schizofrenie. În plus, cercetarea a dovedit că persoanele care suferă de astfel de afecţiuni au o predispoziţie mai mare pentru fumat.

Studiul a fost publicat miercuri în jurnalul Psychological Medicine, în acceaşi zi cu apariţia unui raport al organizaţiei Action on Smoking and Health (ASH).

În raportul ASH semnatarii fac apel la sporirea măsurilor adoptate pentru a-i ajuta pe fumătorii care suferă de afecţiuni psihice să renunţe la consumul de tutun.

Potrivit ASH, anul trecut, 78.000 de persoane din Anglia au decedat ca urmare a fumatului, principala cauză a reducerii cu 10-20 de ani a speranţei de viaţă în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice.

Indivizii cu afecţiuni psihice sunt deseori ignoraţi în cadrul eforturilor noastre de reducere a prevalenţei fumatului, ceea ce conduce la inechităţi în domeniul sanitar, a declarat doctor Robyn Wootton, cercetătoare la Universitatea din Bristol.

Studiul nostru demonstrează că ar trebui să facem toate eforturile pentru a preveni iniţierea fumatului şi pentru a încuraja încetarea fumatului din cauza consecinţelor asupra sănătăţii mintale şi a celei fizice, a adăugat specialista.

Conform ASH, prevalenţa fumatului în rândul persoanelor care suferă de afecţiuni psihice este cu 50% mai mare comparativ cu populaţia generală.

Studii anterioare cu privire la această asociere nu au putut stabili dacă este vorba despre o relaţie cauză-efect.

Raportul ASH a fost finanţat de Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England).

Potrivit Ann McNeill, copreşedinte al Mental Health and Smoking Partnership, a-i ajuta pe oamenii cu afecţiuni psihice să renunţe la fumat este cel mai bun mod de a-i ajuta să trăiască mai mult.

Deşi am observat că rata fumatului a scăzut dramatic pentru populaţia în ansamblu în ultimele patru decenii, nu am observat acelaşi declin în cazul persoanelor cu afecţiuni psihice, a precizat McNeill.

La începutul acestui an a fost publicat în British Journal of Psychiatry un studiu care prezintă dovezi conform cărora consumul de tutun creşte riscul de tulburare bipolară, notează Press Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel