Frig de crapă pietrele în Grecia. Trei persoane au murit

Trei persoane au murit în Grecia din cauza valului excepţional de frig care a lovit această ţară, a anunţat duminică o sursă oficială, citată de AFP.

Cele trei victime, doi bărbaţi şi o femeie, se aflau într-o maşină care a fost luată vineri de viituri în apropiere de Atena.
               
Femeia a fost descoperită moartă, din cauza frigului, sâmbătă, în maşină, iar duminică pompierii au găsit şi corpurile celor doi bărbaţi.
              
Grecia se confruntă cu un val de frig prelungit, cu temperaturi scăzând în unele locuri până la -18 grade Celsius şi cu numeroase regiuni sub zăpadă.

Serviciile de urgenţă au primit numeroase apeluri de la persoane rămase blocate în maşini sau în case în urma căderilor masive de zăpadă.

Sâmbătă pompierii au reuşit să salveze doi turişti francezi blocaţi într-o pădure de pe insula Lesbos.
                
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, multe drumuri au fost închise, serviciile de feribot au fost suspendate şi numeroase curse feroviare anulate. Vineri, un avion care se îndrepta spre Salonic (nord) a fost redirecţionat la Timişoara, România, din cauza lipsei de vizibilitate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel