Franţa vrea "o reacţie în forţă" în Siria

Laurent Fabius, ministrul de Externe francez, a declarat, joi, că  Franţa vrea "o reacţie în forţă", în cazul în care un masacru cu arme chimice se confirmă în Siria, acesta excluzând totodată posibilitatea de a trimite militari pe teren.

Franţa doreşte o "reacţie în forţă" dacă masacrul cu arme chimice din Siria se va adeveri, a declarat joi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, excluzând categoric însă trimiterea de trupe terestre, relatează France Presse.

 "Dacă se confirmă, poziţia Franţei este că trebuie să existe o reacţie", a spus el pentru BFM-TV, evocând, fără să ofere mai multe precizări, o "reacţie în forţă".

 Totodată, Laurent Fabius a considerat drept "imposibilă" posibilitatea de a trimite militari pe teren. Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgenţă miercuri seara, s-a limitat doar să ceară "să se facă lumină" asupra atacului, fără a adopta o declaraţie oficială din cauza opoziţiei Rusiei şi Chinei, potrivit diplomaţilor. Aceste două ţări blochează de doi ani orice condamnare a aliatului lor sirian.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel