Franţa: Autorităţile interzic o manifestaţie de susţinere a autorului atentatului de la prefectura de poliţie din Paris

[] []

09 oct 2019 / 13:53
Salveaza PDF Comentarii

O manifestaţie de susţinere a autorului atentatului de la prefectura de poliţie din Paris, prevăzută pentru joi într-o suburbie pariziană, va fi interzisă, a anunţat miercuri ministrul de interne francez, Christophe Castaner, spunând că este vorba de o 'infamie', potrivit AFP. 

'Manifestaţia prevăzută la Gonesse în sprijinul asasinului de la prefectura de poliţie este o infamie şi o insultă la memoria poliţiştilor noştri. Am discutat cu prefectul de Val-d'Oise: adunarea va fi interzisă', a precizat ministrul de Interne pe Twitter. Castaner şi-a anunţat de asemenea intenţia de a sesiza justiţia în urma unor afirmaţii ale organizatorului evenimentului.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Hadama Traoré, un activist politic, reprezentant autoproclamat al suburbiilor, a spus că agentul care a înjunghiat patru funcţionari ai prefecturii de poliţie, Mickaël Harpon, 'nu este un extremist religios' şi face apel la o adunare pentru joi după-masă în faţa primăriei din Gonesse, oraşul unde locuia atacatorul.

'Faptele oferite pentru a justifica latura sa extremistă i-ar fi putut viza pe cei 10 milioane de francezi de confesiune musulmană', potrivit acestuia. Mickaël Harpon, activist convertit la islam care frecventează membri ai mişcării salafiste, nu şi-a ascuns satisfacţia după atentatul din ianuarie 2015 asupra redacţiei săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi.

El refuză să strângă mâna femeilor. Numeroase voci politice - de dreapta, de extremă-dreapta, dar şi de stânga - au cerut interzicerea acestei manifestaţii. Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi o 'luptă fără răgaz' cu terorismul islamist, chemându-şi concetăţenii la construirea unei 'societăţi a vigilenţei', cu ocazia ceremoniei de omagiere a celor patru angajaţi ai prefecturii de poliţie din Paris ucişi joi de un coleg radicalizat, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24