Fostul candidat socialist la prezidențialele din Franța, Benoît Hamon, a anunțat sâmbătă că se retrage din Partidul Socialist (PS) în rândurile căruia a militat trei decenii, afirmând că dorește să se implice în "reconstrucția stângii" cu o nouă mișcare politică, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Am luat decizia să părăsesc Partidul Socialist. Părăsesc un partid, dar nu abdic de la idealul socialist", a declarat Benoît Hamon cu ocazia lansării "Mișcării de la 1 iulie", în prezența, în opinia sa, a 11.000 de persoane reunite la Paris.
Benoît Hamon, 50 de ani, a suferit o înfrângere usturătoare în primul tur al prezidențialelor, la 23 aprilie, obținând numai 6,4% din voturi. Ulterior, a fost eliminat și în primul tur al alegerilor legislative din iunie.
"Partidul Socialist și-a trăit, probabil, timpul. A avut clipe de glorie, dar convingerea mea este că astăzi trebuie să dăm pagina pentru a ne înscrie într-un proces comparabil cu cel de la Epinay", a continuat Benoît Hamon, referindu-se la nașterea Partidului Socialist cu prilejul congresului de la Epinay din 1971.
"Militanților care rămân, nu le spun 'adio', ci 'la revedere', 'pe curând' în luptele pe care le vom duce, pentru că va trebui să ne regăsim cu toții în marea familie a stângii, pentru reuniunea absolut necesară, în viitoarea noastră casă comună fără de care nu va fi posibilă nicio victorie", a mai spus Benoît Hamon.
"În ce mă privește, mă implic de acum alături de dumneavoastră în reconstrucția stângii", a subliniat fostul ministru al președintelui socialist François Hollande, exprimându-și speranța că mișcarea sa va fi una "din stâlpii pe care stânga trebuie reconstruită".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu