Fotbal: Ten Hag, Allegri, Mourinho sau Wenger, menţionaţi pentru a-l înlocui pe Kovac la Bayern

Olandezul Erik Ten Hag, italianul Massimiliano Allegri, portughezul Jose Mourinho sau francezul Arsene Wenger se numără printre numele menţionate, luni, de presa germană, pentru a-l înlocui pe Niko Kovac, concediat duminică din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Bayern Munchen, informează AFP. 

Alte nume, precum Mauricio Pochettino, Ralf Rangnick şi Miroslav Klose, sunt, de asemenea, vehiculate, deşi conducerea clubului bavarez nu a oferit deocamdată nicio informaţie, cu excepţia faptului că echipa va fi încredinţată 'până la noi ordine' antrenorului secund Hans Flick, care a fost secundul lui Joachim Loew la naţionala Germaniei campioană mondială în 2014 în Brazilia.

Ten Hag, în vârstă de 49 de ani şi aflat sub contract cu Ajax Amsterdam până în 2022, este unul dintre numele cel mai des vehiculate. Tehnicianul olandez cunoaşte bine gruparea bavareză, întrucât a pregătit echipa B în perioada 2013-2015. Şi directorul sportiv al lui Ajax, Marc Overmars, a lăsat să înţeleagă, recent, că 'lăncierii' l-ar putea elibera dacă va exista o ofertă de la un club mare. 'Trebuie să fim realişti. Dacă un club mare solicită un antrenor ca el, vom examina oferta', a spus Overmars pentru Fox Sport.

Ascensiunea lui Ten Hag cu Ajax anul trecut în semifinalele Ligii Campionilor reprezintă, desigur, un argument foarte important pentru conducătorii lui Bayern, pentru care Champions League este o prioritate. O altă opţiune 'internaţională' ar fi convingerea fostului antrenor al echipei Juventus Torino, Massimiliano Allegri, să întrerupă pauza în care se află pentru a reveni în activitate în cel mai scurt timp. Ca şi Ten Hag, el va aduce experienţa sa în Liga Campionilor (două finale cu Juve) pe care Kovac nu o avea. Cotidianul Die Welt face referire, de asemenea, la o soluţie internă, care ar avea avantajul de a fi mai uşor de pus în practică: un cuplu Hans Flick şi Miroslav Klose, fostul golgheter al 'Natinalmannschaft', actual antrenor al echipei U-17 a bavarezilor.

Klose este pe punctul de a-şi obţine diploma de antrenor şi se bucură de o mare apreciere din partea jucătorilor. Antrenorul croat Niko Kovac a fost demis din funcţie, duminică seara, la o zi după eşecul cu 1-5 în Bundesliga, în faţa echipei Eintracht Frankfurt şi după o lună octombrie dezamăgitoare, a anunţat campioana Germaniei. Directorul sportiv Hasan Salihamidzic a făcut apel la reacţia echipei în acest moment dificil: Aştept acum o atitudine pozitivă din partea jucătorilor noştri şi o dorinţă absolută de performanţă, pentru a ne atinge obiectivele la final de sezon. Bayern nu a câştigat în acest sezon decât cinci meciuri în primele zece etape din Bundesliga (18 puncte), având cel mai slab debut de sezon din ediţia 2010/2011. Bavarezii nu mai primiseră cinci goluri într-un meci de campionat de zece ani (1-5 cu Wolfsburg, în aprilie 2009), informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel