Fiu al Reginei Elisabeta a II-a, acuzat de abuz sexual. S-a ajuns la un acord extrajudiciar pentru o sumă uriașă

Fiu al Reginei Elisabeta a II-a, acuzat de abuz sexual. S-a ajuns la un acord extrajudiciar pentru o sumă uriașă / Foto: Instagram Royal Family
Fiu al Reginei Elisabeta a II-a, acuzat de abuz sexual. S-a ajuns la un acord extrajudiciar pentru o sumă uriașă / Foto: Instagram Royal Family

Fiul Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la un acord extrajudiciar în cazul în care acesta este acuzat abuz sexual.

Prințul Andrew, unul dintre fiii Reginei Elisabeta a II-a, a soluționat cazul de agresiune sexuală intentat împotriva lui de Virginia Giuffre pentru o sumă nedezvăluită, scrie The Guardian.

Acordul extrajudiciar din cauza civilă din SUA înseamnă că Prințul Andrew nu își recunoaște vinovăția pentru acuzațiile lui Giuffre conform cărora acesta a agresat-o sexual de trei ori, când ea avea 17 ani, acuzații pe care ducele de York le-a negat în mod repetat. Avocații lui Andrew, 61 de ani, și Giuffre, 38 de ani, au spus că cei doi au ajuns la o „înțelegere de principiu”.

Prințul Andrew, donație uriașă pentru organizația Virginiei Giuffre

Prințul Andrew va face o „donație substanțială” organizației de caritate a lui Giuffre în sprijinul drepturilor victimelor. Avocații internaționali au declarat pentru The Guardian că acesta ar urma să ofere probabil o sumă mai mare de 10 milioane de dolari (7 milioane de lire sterline).

De asemenea, Andrew s-a angajat să „își demonstreze regretul pentru asocierea sa” cu finanțatorul pentru infractori sexuali Jeffrey Epstein, prin sprijinirea „luptei împotriva rețelelor traficului sexual și prin sprijinirea victimelor acestuia”. El a lăudat „curajul lui Giuffre și al celorlalți supraviețuitori în a se apăra pentru ei înșiși și pentru alții”. Acest acord înseamnă că nu va exista un proces civil și că Prințul Andrew nu va trebui să depună mărturie sub jurământ în fața instanței.

Ducele de York trebuie să-și retragă titlul pentru a arăta „respect” față de oamenii care locuiesc în York, potrivit unui deputat din oraș. Rachael Maskell, care reprezintă York Central, a salutat angajamentul lui Andrew de a dona bani către organizația de caritate a lui Giuffre, dar a spus că relația sa cu finanțatorul Jeffrey Epstein a cauzat „rănire profundă și jenă” locuitorilor din York. Reamintim că Regina Elisabeta a II-a a decis să îl lase fără atribuţii pe Prinţul Andrew din cauza acestui proces de hărțuire, după legăturile cu Jeffrey Epstein. 

VEZI ȘI: Prințul Andrew, nepoliticos și BĂTĂUȘ. A fost confundat cu un INTRUS în Palatul Buckingham: Aceasta este casa mea, merg unde vreau!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel