Firea, SMS către Dragnea. Codrin Ștefănescu spulberă misterul

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a povestit la emisiunea „Punctul de Întâlnire” la Antena 3, că a avut o discuție cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre faptul că unii consilieri generali PSD au refuzat să mai voteze proiectele municipale, după o presupusă întâlnire la sediul partidului cu președintele PSD.

Gabriela Firea a povestit că i-a cerut socoteală lui Liviu Dragnea pentru presupusa intenție de a o lăsa fără majoritate politică în consiliu. "L-am contactat aseara prin SMS pe domnul Dagnea pentru a-i spune că am luat la cunoștință că au fost chemați câțiva consilieri generali PSD la domnia sa, în ideea să nu mai voteze în consiliu, iar Primarul General să rămână fără majoritate. Cred ca disensiunile politice nu ar trebui să afecteze viețile bucureștenilor. Sunt proiecte pe care nu le fac pentru mine, ci sunt benefice pentru bucureșteni. Sunt proiecte de infrastructură, de deblocarea traficului, educație sau sănătate. Am fost sunată de câțiva consilieri care mi-au spus că au fost la chemați la domnul Dragnea și care doreau anumite funcții ca să mai voteze. Din fericire, astăzi la ședință nu s-a întâmplat acest lucru. Urmaresc cu atenție acest lucru în continuare”, a zis Gabriela Firea. 

Care mai este relația Firea - Dragnea

Întrebată dacă i se pare normal să aibă o relație cu șeful de partid prin intermediul SMS-urilor, Firea a replicat: "I-am dat un SMS și dumnealui mi-a răspuns. Domnul Dragnea a definit la Antena 3 relația cu mine Primarul General și vicepreședinte al PSD ca fiind aceeași ca și cu oricare membru de partid. Până la urmă, așa este bine, funcțiile, știm bine, sunt trecătoare și implică mai multe responsabilități decât beneficii."  

Codrin Ștefănescu spulberă misterul

În replică, Codrin Ștefănescu a declarat că, de fapt, el se întâlnise cu acei consilieri despre care povestea Gabriela Firea și că Liviu Dragnea nu a stat de vorbă cu aceștia. " Eu m-am văzut cu delegația de consilieri  dar nu am făcut public ce mi-au spus. O aștept pe Gabi Firea să mai treaca pe la partid să stăm de vorbă", a declarat Codrin Ștefănescu.  

Alianța Dragnea-Băsescu?

Firea a spus că ar exista o discuție între Dragnea și Băsescu pentru ca, în Consiliul General, consilierii PMP să nu voteze când este nevoie de o majoritate de două treimi. „Este normal să nu fi într-o stare formidabilă. Majoritatea PSD-ALDE, care reprezintă 28 de consilieri generali, poate să voteze. Am avut discuții cu grupurile politice, rugându-i să voteze, cu gândul la politicieni. Au venit și au spus că e o înțelegere la nivel înalt, între Dragnea și Băsescu, și să nu mai fie sprijinită alianța noastră PSD-ALDE, astfel încât proiectele noastre să cadă. Colegii de la PMP au spus că nu pot să voteze pentru că e o înțelegere politică. Vreau să continui exprimarea chiar cu ceilalți colegi. Dacă îmi dați o explicație de ce colegii de la PNL sau USR nu au vrut să voteze rectificarea bugetară...”, a mai spus Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel