Filipine: Duterte o numeşte pe vicepreşedinta ţării în fruntea campaniei anti-droguri

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a numit-o pe vicepreşedinta ţării, Leni Robredo, în fruntea eforturilor guvernului împotriva drogurilor ilegale, după ce ea a spus că această campanie 'nu funcţionează', relatează DPA.

Duterte a desemnat-o pe Leni Robredo în postul de co-preşedinte al Comisiei interinstituţionale de combatere a drogurilor ilegale până la sfârşitul mandatului său, în 2022, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Salvador Panelo. 'Motivaţia supremă a şefului executivului în această numire este bunăstarea poporului filipinez, cu speranţa că guvernul va avea succes în combaterea atrocităţilor cauzate de folosirea şi comercializarea de narcotice ilegale', a adăugat Panelo.

De când Duterte a devenit preşedinte în 2016, peste 5.000 de suspecţi au fost ucişi în operaţiuni ale poliţiei împotriva drogurilor ilegale, conform statisticilor oficiale. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului estimează însă că numărul persoanelor ucise ar putea fi de peste 12.000. Într-un interviu apărut luna trecută, Robredo a spus că această campanie a luat ca ţintă în special persoanele sărace şi nu a reuşit să oprească traficul de droguri ilegale, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel