Femeie de 34 de ani, ucisă în bătaie de iubit

Violenta
Violenta

Un bărbat de 32 de ani și-a ucis concubina lovind-o cu picioarele. 

O femeie de 34 de ani din orașul Strehaia, județul Mehedinți, a fost ucisă în bătaie de iubitul său, în vârstă de 32 de ani. 

”Este vorba de o crimă, în Strehaia. Autorul și cu victima trăiau în concubinaj și, pe fondul consumului de alcool din partea autorului, a izbucnit un conflict spontan, a început să o bată pe femeie, după care a pus-o jos și a jucat-o în picioare. În urma leziunilor a decedat, leziuni interne. Nu e vorba de niciun cuțit. Bărbatul are 32 de ani, victima 34. S-a întâmplat în locuința în care trăiau împreună. A murit la scurt timp după agresiune”, a declarat Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, potrivit Mediafax. 

Bărbatul este audiat duminică și că urmează să fie dispuse măsuri preventive împotriva acestuia.

”În ceea ce privește starea de recidivă a bărbatului, acesta are o condamnare, dar în Franța, cinci ani pentru o participare tot la o agresiune fizică, tot ceva cu violență. În Franța. Nu se pune problema să fi fost eliberat în baza recursului compensatoriu, pentru că și-a ispășit pedeapsa acolo. În acest moment, ancheta este în derulare, urmează să fie dispuse măsuri. Autorul este prins”, a mai spus Fănică Cercel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel