Femei examinate medical cu forța pe aeroport, după ce a fost găsit un bebeluș abandonat

Mai multe femei din rândul pasagerilor au fost supuse unui examen medical pe aeroport.

Totul s-a întâlnit pe aeroportul capitalei Qatarului, Doha, unde a fost găsit în toalete abandonat un bebeluş născut prematur, relatează duminică France Presse. Aceste femei, al căror număr nu a fost precizat, au fost debarcate din avioane şi conduse la ambulanţe, unde au fost supuse unor investigaţii medicale pentru a se verifica dacă au născut recent.

"Teste forţate de Papanicolau"

(Funcţionari) obligau femeile să fie supuse unor examinări corporale, în special teste forţate de Papanicolau, a declarat duminică agenţiei France Presse o sursă de la Doha care a fost informată asupra unei anchete interne cu privire la acest incident, petrecut pe 2 octombrie şi dezvăluit de televiziunea australiană Seven News în urma relatărilor unor pasageri australieni, scrie Agerpres.

Potrivit Seven News, bebeluşul descoperit într-o toaletă a aeroportului era mort atunci când a fost găsit, lucru neconfirmat de sursele de la Doha.

Această ţară practică legea islamică ce pedepseşte sever femeile care rămân gravide în afara căsătoriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel